părinte

„Copii, ascultaţi de părinţii voştri în toate”

Dacă părinţii poruncesc cele potrivnice cuvântului lui Dumnezeu, copiii nu trebuie nicidecum să asculte, deoarece porunca lui Dumnezeu trebuie cinstită neasemuit mai presus decât cea părintească. 

Fiecare copil are nevoie de timpul lui în compania părinților

Rezervaţi-vă timp pentru a comunica cu fiecare copil. Când apare în familie un nou copil, hotărâţi cât timp veţi dedica în mod exclusiv comunicării cu primul născut. Primul născut trebuie să ştie că dispune întotdeauna de o anumită porţiune din timpul părintelui, pe care o poate petrece doar împreună cu el.

(Video) Cum putem trece peste pierderea unui copil?

Fragment din intervenția LIVE a Părintelui Constantin Necula de miercuri, 13 mai 2020: „Revenirea în social și provocările ei duhovnicești”

Să implicăm copiii în slujirea bisericească

Să ne trezim din letargie, să ieşim puţin dintre limitele locaşului de cult şi să înţelegem că viaţa bisericească nu se mărginește la slujbe, deși slujbele sunt partea ei centrală, inima vieții noastre. Omul nu constă însă numai din inimă – el are și mâini, și picioare, așa încât ar fi bine să ne dăm osteneala și să creăm pentru copiii noștri posibilitatea unei asemenea slujiri, fiindcă ei nu pot să organizeze asta, n-au experiența necesară, pe când noi putem să-i ajutăm și să-i organizăm în vederea acestui efort, care ar fi ceva autentic. 

Repararea relaţiei cu adolescentul în opt paşi

Marile schimbări prin care trec adolescenţii pot aduce atâta stres în relaţia cu părinţii, încât comunicarea dintre ei să aibă mult de suferit, tocmai acum, când tinerii au atâta nevoie de sprijinul adulţilor. În această perioadă nu puţini părinţi ajung să spună că nu mai recunosc copilul pe care l-au crescut, că cel de acum este total străin şi se poartă de parcă nu ar mai fi aceeaşi persoană. Dar dacă a ajuns să vă fie atât de străin, nu e nevoie să şi rămână astfel. Puteţi repara relaţia şi îl puteţi ajuta să treacă prin valurile acestei furtuni a vârstei adolescenţei.

Când copiii zboară din cuib

Este nevoie, în aceste momente, de multă răbdare din partea fiecăruia, pentru a-şi înţelege propriile sentimente şi sentimentele celuilalt. De asemenea, este importantă înţelegerea faptului că independenţa la care a ajuns copilul nu înseamnă abandon, lipsă de recunoştinţă, ci doar o etapă firească de dezvoltare. Sentimentele de afecţiune dintre părinţi şi copii nu dispar, ci doar se reaşează pe alte baze.

Furia și consecințele ei în relația dintre părinți și copii

Înțelepciunea orientală spune: „Educatorul enervat nu educă, ci doar enervează”. Părintele aflat într-o stare de acest fel își poate atinge, în perspectivă scurtă, scopul; totuși, el imprimă în sufletul de copil un model vicios de comportament emoțional: „când ceva nu merge, dă drumul la enervare, presează-l pe cel de lângă tine, și vei fi fericit și mulțumit!”.

„Mama se supără pe mine – înseamnă că sunt rău, nu merit să fiu iubit!”

În general, copiii sunt ființe foarte rezistente la stres. Izbucnirile izolate de enervare părintească nu vor provoca, probabil, mari daune psihicului lor, însă manifestările sistematice de nemulțumire aproape sigur vor atrage după sine consecințe negative de lungă durată.

Până unde ar fi putut crește istoria românească?

Dinamica, geniul, energia, demnitatea voievodală, spiritul de iniţiativă şi vitalitatea excepţională, puse de Ştefan cel Mare în destinul său istoric, ar fi fost, prin virtuţile lor, suficiente, să ducă la crearea unui spaţiu moldovenesc de întinderi şi proporţii imperiale.

Testamentul lui Ştefan cel Mare

Ştefan e mare pentru că a fost smerit. Pe cât de mic, se micşora întruna De Dumnezeu să poată fi zărit Una cu neamul pentru totdeauna.

Pagini