Înfrânarea de la păcate de frica chinurilor nu este nici rodnică, nici spornică, si nu este cu putinţă ca sufletul să se elibereze de păcatele făcute cu gândul prin nimic altceva decât prin paza min­tii şi prin curăţia inimii, şi toate acestea se dobândesc prin rugăciunea lăuntrică. Şi chiar de îşi va săvârşi cine­va nevoinţele mântuitoare de suflet nu doar de teama muncilor iadului, ci din dorinţa de a moşteni împărăţia cerurilor, chiar şi aceste nevoinţe le numesc Sfinţii Pă­rinţi lucru de năimit. Ei zic că frica de munci este calea robului, iar dorinţa unei răsplătiri în împărăţie este calea năimitului (a slugii plătite). Dumnezeu însă voieşte ca noi să mergem către El pe calea fiilor, adică din dragoste şi din osârdie pentru El să ne purtăm cinstit şi să ne desfătăm cu unirea cea mântuitoare cu El, în suflet şi în ini­mă. Oricât te-ai istovi, dacă nu-L vei avea întotdeauna pe Dumnezeu în minte şi rugăciunea lui Iisus în inimă, tot nu te vei linişti niciodată din partea gândurilor şi tot­deauna vei fi lesne înclinat spre păcat.

Apucă-te, aşadar, frate să săvârşeşti neîncetat rugăciunea lui Iisus, că doar îţi este cu putinţă şi lesne s-o faci în acestă singurătate; vei vedea un grabnic folos. Nu-ţi vor veni nici gândurile cele lipsite de Dumnezeu şi ţi se vor descoperi credinţa şi dragostea pentru Iisus Hristos. Vei înţelege cum învie morţii şi înfricoşata Judecată îţi va părea aşa cum va fi cu adevărat. Iar în inimă vor îm­părăţi o bucurie şi o uşurinţă atât de mare în urma rugă­ciunii, încât te vei mira şi nu te vei mai plictisi, nici nu te vei mai tulbura pentru mântuire.

(Mărturisirile sincere către duhovnicul său ale unui pelerin rus cu privire la rugăciunea lui Iisus, Ed. Sophia, 2002, p. 37)