Înfrumusețarea omului cu harul Sfântului Duh
Dacă toate noroadele pământului ar şti cât de mult iubeşte Domnul pe om, toţi L-ar iubi pe Hristos şi smerenia Lui şi ar dori să se asemene Lui întru toate. Dar, prin el însuşi, omul nu poate aceasta, fiindcă numai în Duhul Sfânt se face omul asemenea lui Hristos.
Omul a fost zidit din pământ: ce lucru bun poate fi în el?
Dar iată că mila lui Dumnezeu l-a înfrumuseţat pe om cu harul Sfântului Duh şi el s-a făcut asemenea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Mare este taina aceasta, mare şi mila lui Dumnezeu faţă de om.
Dacă toate noroadele pământului ar şti cât de mult iubeşte Domnul pe om, toţi L-ar iubi pe Hristos şi smerenia Lui şi ar dori să se asemene Lui întru toate. Dar, prin el însuşi, omul nu poate aceasta, fiindcă numai în Duhul Sfânt se face omul asemenea lui Hristos. Omul căzut se curăţeşte prin pocăinţă şi se înnoieşte prin harul Duhului Sfânt şi se face întru totul asemenea Domnului. Atât de mare e mila lui Dumnezeu faţă de noi. Îţi mulţumesc, Doamne, că ne-ai dat pe pământ pe Duhul Sfânt şi El învaţă sufletul cunoştinţa a ceea ce niciodată n-ar fi bănuit să cunoască.
Duhul Sfânt ne învaţă smerenia lui Hristos, ca sufletul să poarte în el mereu harul lui Dumnezeu care veseleşte sufletul; dar, în acelaşi timp, Domnul dă sufletului să plângă pentru oameni şi să se roage cu lacrimi ca toţi oamenii să cunoască pe Domnul şi să guste dulceaţa iubirii Lui.
(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p. 139)
Nu te-ai rugat niciodată ca să ți se dea smerenie?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro