Am citit din Sfântul Macarie, şi continuăm acum, despre ce anume este această zugrăvire a chipului lui Dumnezeu şi luminarea existenţei umane de energiile dumnezeieşti. Am explicat că lumina negrăită a Duhului Sfânt se sălăşluieşte în om şi Acesta, lucrând şi grăind, Îl face pe Dumnezeu realitate palpabilă în sufletul nostru. Ne-a spus şi cum trupul e făcut viu de către suflet şi duhul face viu sufletul, şi astfel trupul trăieşte organic prin suflet, sufletul trăieşte în Dumnezeu prin Duhul, şi astfel omul întreg e un om purtător de Dumnezeu [theophoros anthropos]. Cel aflat sub lucrarea focului ceresc, adică a Duhului Sfânt, încetează a mai fi un om purtat de patimi şi de demonii cei răi. Aşa cum fierul se face cu totul luminos atunci când intră într-un cuptor, tot aşa şi omul întreg devine dumnezeu-om, devine Dumnezeu. Şi Duhul Sfânt îl ridică pe aripile Sale pe acest om mai presus de toate, şi atunci nici demonul, nici gândurile, nici ispitele nu-l mai pot întina pe om cu răutăţile lor, cu păcatele, cu răutăţile infernale pe care le născocește vicleanul demon.

În acest mod sufletele purtătoare-de-Dumnezeu, purtătoare-de-Duh, acest nou Israel devine mult mai înalt decât vechiul Israel care, avându-L pe Dumnezeu facând minuni cu el, a reuşit numai să păşească pe fundul mării sau al râului, în timp ce noi păşim peste toate amărăciunile şi păcatele vieţii. „Umblă pe apa amărăciunii puterilor celor rele”, peste amărăciunea păcatului. „Căci trupul şi sufletul lor s-au facut casă a lui Dumnezeu” şi acestea trei: trupul, sufletul şi duhul alcătuiesc omul integral şi unitar.

(Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Viața în Duh – cateheze și cuvântări, Editura Deisis, Sibiu 2011, p.132)