Pentru ca un eveniment sau un proiect să se organizeze și să fie reușit, este nevoie de o echipă. Adesea noi, tinerii, ne întrebăm: „De ce să facem parte dintr-o echipă?”, „Ce ne aduce acest lucru?”, „Se merită efortul?”. Un cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur spune: „mult bine pot face puțini buni împreună.”

Primul popas a fost la Castelul Sturza de la Miclăușeni, construit de către Gheorghe și Maria Sturza în perioada 1880-1904. Am aflat istoria dureroasă a acestui castel din perioada războiului și din perioada comunistă, dar ne-am bucurat că el nu s-a dat uitării iar în prezent se lucrează pentru reamenajarea lui. La Durău am ajuns spre seară. Am servit cina, iar după o scurtă pauză recreativă de câteva minute în care am jucat șah și tenis de masă, a urmat o sesiune pe grupe ce a avut ca temă cooperarea în echipă. Nu-i ușor. Fiecare vrea să fie șef. Am încercat împreună să aflăm care sunt motivele ce îi țin pe oameni separați și fără putere, căci dezbinarea este slăbiciune iar unitatea înseamnă putere. Ne-am folosit de câteva imagini ce ne-au ajutat să tragem concluzii. Motivele neputinței noastre sunt: egoismul, încăpățânarea, comoditatea și lașitatea, lipsa comunicării, neîncrederea, etc. Soluțiile cele mai eficiente care au fost găsite de studenți au fost: smerenia, dialogul, seriozitatea, altruismul, încrederea, respectul și rugăciunea unora pentru alții.

Ziua a două a debutat cu Sfânta Liturghie, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. La sfârșitul Sfintei Liturghii, a urmat o altă sesiune de lucru. Am lucrat în echipe încercând să câștigăm concursul lansat pentru realizarea „pătratelor cooperante”. Am constatat din nou cât de frustrant este să nu poți lucra atunci când în echipă ai o „verigă slabă”, când nu există o viziune și o strategie de lucru sau când nu ai un lider. Este clar că o echipă are nevoie să stabilească scopuri comune, să aibă motivație, un lider, să comunice bine. Am căutat apoi soluții pentru proiectele pe care le vom demara în perioada ce va urma.

Din exercițiul „pătratelor cooperante” am învățat că nu putem reuși decât dacă îl ajutăm pe celălalt. Seara s-a încheiat cu vizionarea unui film ce a avut ca temă centrală faptul că adesea noi judecăm „după copertă”. Avem nevoie de timp și de îngăduință pentru a ne cunoaște. Avem cu toții nevoie să oferim și să primim încredere. Acest film ne-a arătat că o echipă este alcătuită din oameni valoroși, talentați, care însă, adesea nu sunt încurajați să își demonstreze potențialul lor.

Ultima zi a fost prilejul de a pune în practică teoriile pe care le-am învățat în cele două zile, cântând în cor la Sfânta Liturghie din localitatea Hangu. Ultima noastră oprire a fost la unul dintre cele mai mari locuri de pelerinaje din țara noastră, și anume, la Mănăstirea Petru Vodă. De aici, părintele duhovnic Iustin Pârvu veghează și binecuvintează pe toți cei care trec pragul acestui sfânt locaș. Părintele Hariton, starețul mănăstirii, ne-a vorbit preț de câteva minute despre viața și minunile părintelui Iustin după care ne-a binecuvântat.

Cele două zile ne-au părut destul de multe. Am dobândit curaj, ne-am cunoscut mai bine, am cutezat să facem câteva planuri, iar în dialogurile noastre s-au regăsit orizonturi noi. În această călătorie am învățat că este foarte util în coagularea echipei să oferim feedback. Iar părerea mea este una pozitivă. Totuși, ceva lipsește: să parcurgem astfel de călătorii de cunoaștere și de studiu mai des. (Pelin Mihai-Cătălin, student în anul II)