Pe 5 octombrie, întreaga lume sărbătorește Ziua Mondială a Educației, prilej de a se reitera rolul educației în formarea noastră, a tuturor. Această zi a fost desemnată la 5 octombrie de către UNESCO pentru a marca semnarea, în 1966, a „Recomandării UNESCO/ OIM (Organizația Internațională a Muncii) privind statutul profesorilor” (1966) și „Recomandarea privind învățământul superior” (1997), principalele documente de referință privind cadrele didactice la nivel internațional. Celebrând ziua, vă propun să ne reamintim despre școala și educația pe care ni le înlesnește Dumnezeiasca Liturghie la care participăm cu toții.

Dintru început, cade-se a afirma că Sfânta Liturghie este cea mai înaltă școală a rugăciunii, deoarece ea este „rugăciune a rugăciunilor”, atât prin conținutul său de o frumusețe și o profunzime fără seamăn, prin strălucirea și măreția formelor exterioare, cât și prin finalitatea ce se prefigurează în fiecare imn, lectură și formulă liturgică – sfințirea darurilor și sfințirea credincioșilor. Cele două scopuri sunt nedespărțite și se completează în chip firesc unul pe altul, spre împlinirea lor conducând Hristos, Săvârșitorul real al Jertfei liturgice invocat în rugăciunea de mijlocire a preotului și în rugăciunea comună a credincioșilor.

Celebrând Ziua Educației, vă propun să ne reamintim despre școala și educația pe care ni le înlesnește Dumnezeiasca Liturghie la care participăm cu toții. Dumnezeiasca Liturghie este și o școală, un mod de a ne educa deoarece, prin însăși structura sa, ne învață să ne orânduim propria rugăciune, ne educă să ne rugăm împreună, să-l înlocuim pe „eu” cu „noi”, mistuind astfel egoismul și singurătatea în comuniune, iar ura și indiferența să le transformăm în iubire și compasiune.

În Sfânta Liturghie ne reamintim și aducem cu noi întreaga zestre a cunoașterii de care ne-am învrednicit și, mai mult decât atât, îi aducem înlăuntrul inimilor noastre pe toți cei apropiați – cunoscuți ori necunoscuți care, după cuvântul ecteniilor, se află călători, bolnavi sau adormiți în Domnul. Aici, împreună cu ei, aflăm locul cel mai priincios al existenței noastre, ne simțim în preajma lui Hristos și simțim că aici, asemenea Sfântului Apostol Petru pe Tabor, am vrea să ne durăm locuință permanentă (Matei 17, 4). Dacă este „locul” ideal de rugăciune, Sfânta Liturghie este și izvorul și temelia pentru toate celelalte forme ale cultului divin; pentru Sfintele Taine și ierurgii. Liturghia este sublimul imn de slavă și de laudă pe care îl putem aduce lui Dumnezeu; este forma desăvârșită a cultului nostru de adorație pe care i-L aducem Lui și de venerație adus sfinților; este, deopotrivă, expresia desăvârșită a recunoștinței noastre față de Dumnezeu – Euharistie, slujbă de mulțumire și cea mai eficace jertfă de împăcare cu Dumnezeu, pentru că în ea se oferă același preț de răscumpărare care s-a oferit pe Cruce.

În Dumnezeiasca Liturghie învățăm să ne rugăm stăruitor: „Iară și iar, cu pace Domnului să ne rugăm”, spunem. Această neîncetată rugăciune are menirea de a ne aduce sau readuce în suflete starea de pace. De aceea, ectenia slujbei începe prin îndemnul: „Cu pace, Domnului să ne rugăm”, adică netulburați, eliberați de patimi și împăcați cu noi înșine, cu aproapele și cu Dumnezeu. Și, dacă suntem la ectenii, să mai reținem că învățăm din cuprinsul lor să ne rugăm Domnului, dar și să chemăm în ajutorul nostru permanent pe „Preasfânta Curata, Preabinecuvântata, mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria”, alături „cu toți sfinții, pomenindu-o”. Astfel, în Sfânta Liturghie învățăm să trăim prezența sfinților alături de noi și comuniunea cu ei în rugăciune căutând drumul, modalitatea de a le urma pilda viețuirii lor. Mai învățăm în Liturghie ca, la rugăciune, „să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte”, dar și „sus să avem inimile”, „glas înălțând și grăind”, nădăjduind să ne urmărească această stare și în existența noastră cotidiană, pe care învățăm că trebuie să o închinăm, mulțumind, Domnului. Luminata și sublima slujbă ne mai călăuzește să înțelegem că a mulțumi Domnului pentru toate cele primite, „arătate și nearătate”, „cu vrednicie și cu dreptate este”.

Ce minunată școală este, așadar, Sfânta Liturghie! Și ce sublimă educație primim în cadrul ei! Și cum ar putea fi altfel, de vreme ce totul este sfânt și sfințitor în Liturghie căci, afirmă Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nu vreun om, nici vreun arhanghel, nici o altă putere creată, ci Însuși Mântuitorul a orânduit această slujbă”. De aceea, pe parcursul întregii Liturghii, credinciosul trăiește o anumită stare sufletească evolutivă, de la risipirea și tulburarea resimțită în momentul intrării în Biserică la o pace lăuntrică, o regăsire a adevăratelor sensuri ale vieții, o hotărâre de a urma calea și povățuirile lui Hristos. Punctul culminant îl atinge în momentul împărtășirii cu Sfântul Trupul și Sfântul Sânge ale Mântuitorului, atunci când se unește cu dumnezeirea, cu Însuși Iisus Hristos, „Calea, Adevărul și Viața”. Cunoscând toate acestea, să ne străduim a fi elevi silitori ai acestei sublime școli, iar Hristos Dumnezeu, Desăvârșitul Învățător, ne va lumina și ne va povățui pașii spre părtășia cu El.