Educaţia constă în curăţirea morală sufletului, în mirare, libertate, jertfire de sine. Întotdeauna să ai în vedere trei puncte în ceea ce înveţi!

Mirarea

Suntem aici pentru a ne minuna. Să nu fie educaţia fără iniţiere în receptarea neprevăzutului, a ceea ce se întâmplă în chip miraculos, nemaiauzit, nou. Să ne aşteptăm la ceea ce este nou. În lume şi în conştiinţa noastră există multe aspecte pe care nu le cunoaştem. Să deschidem porţile universului şi ale inimii fiecăruia. Trezeşte-te, recunoaşte, explorează, deschide ochii asupra noutăţii!

Educaţia continuă toată viaţa. Aceasta nu înseamnă numai să comunici informaţii, fapte – ci experienţe trăite. Nu poţi da răspunsuri la toate, ci să înveţi să-ţi pui întrebări, să explorezi singur. Întrebările trebuie să vină de la noi. Socrate nu comunica fapte, ci punea întrebări; aşa cum Iisus punea întrebări, povestea întâmplări, parabole.

De altfel, ca toţi sfinţii, să ne trezim simţirile spre mirare. Acesta este începutul filosofiei. Cercetările ştiinţifice nu au distrus capacitatea de a ne minuna. Întotdeauna şi necontenit există ceva de descoperit, de înţeles.

Libertatea

Sete de libertate dimpreună cu mirare. „Educaţie”, în latină, este legat de verbul „educare” – a căuta lumina, a evoca. A educa înseamnă a invita, a încuraja, iar nu a obliga. A învăţa să fii liber! Aceasta este un dar, însă şi o datorie. Ignorantul nu este liber. Cunoaşterea aduce libertate. De exemplu: a învăţa un instrument, o limbă oferă libertatea de a te exprima.

În latină, „educatio” înseamnă a căuta lumina. În greacă, „Pedire” înseamnă a se antrena, rigoare, disciplină – calitatea supunerii. În Biblie, la Proverbe, se spune: „Nu privi învăţătura cu uşurătate”. Pentru Domnul: mustrare, dreptate, dar şi iubire. Educaţia presupune o relaţie de iubire între educator şi elev.

Libertatea se dobândeşte cu imaginaţie şi cu răbdare. Nu există înviere fără răstignire. Nu este un drum uşor, căci el cere curaj şi imaginaţie.

Martin Buber spunea: „Cel mai rău lucru pe care diavolul îl poate face este să ne facă să credem că suntem fiii unui rege”.

Comunitate

Primele două puncte se dobândesc într-o căutare „comună”. Kynonia. Niciodată în singurătate. Cercetare împărtăşită în comunitate. Sfântul Vasile spunea că făptura omenească este socială. Să ai nevoie de celălalt şi să îl iubeşti. Dostoievski zicea: Bătrâna şi ceea ce o priveşte doar „pe ea”... Să vrei mântuirea celuilalt. Niciodată să nu spui „eu, pe mine, al meu”. Definiţia „persoanei” (prosopon) include noţiunea „în comuniune”, de persoană în relaţie. Nu există persoană reală fără „inter-personalitate”. Să împărtăşeşti cunoaşterea.

(Note ale diaconului Claude, dintr-o conferință pe tema Educației, susținută de către Mitropolitul Kallistos Ware)