Când ai ajuns să te rogi cu inima rugăciunea vine în stare sferică, ocolitoare. Aici nu intră satana. În rugăciunea minţii intră şi-ţi dă război şi te depărtează de Dumnezeu. Când ai ajuns să te pogori cu mintea în inimă şi să te rogi din inimă lui Dumnezeu, nu mai poate vrăjmaşul să intre la tine în inimă. Când ajungem noi cu mintea în inimă? Când eu zic cu limba rugăciunea, cu mintea o înţeleg şi cu inima o simt.

Dacă n-am zis toate cuvintele rugăciunii, de la minte în inimă, adică să o simtă inima, suntem afară de rugăciune. Afară cu totul, că nu ne rugăm cu inima. Ai auzit ce zice Duhul Sfânt în Scriptură? „Dă-mi, fiule, inima ta”! Inima o cere Dumnezeu de la noi. Ai auzit ce zice Duhul Sfânt în Psaltire: „Rugatu-m-am feţei Tale, Doamne, cu toată inima mea”. Şi iarăşi: „Strigat-am către Tine cu toată inima mea”. Şi iarăşi: „Inima mea strigă către Tine, Doamne”!

Aceea-i strigare, care iese din inimă. Aceea-i rugăciune curată, la care, dacă dumnezeiescul Isaac Sirul, ajunge unul la zece mii. Iar la rugăciunea contemplativă, de-abia unul din generaţie în generaţie mai ajunge.

Să ne ajute Preamilostivul Dumnezeu să trecem cu pocăinţă curgerea Sfântului şi Marelui Post şi să ajungem cu bucurie la slăvita înviere a Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, p. 117)