Pentru noi, Eva şi Maria înseamnă defapt înţelepciunea trupească şi înţelepciunea duhovnicească. În cântările bisericeşti auzim: „femeia s-a făcut pricină suferinţei, femeia s-a făcut şi pricină mântuirii.” Eva a dorit mai mult decât ce puteau să-i dea soţul ei şi Dumnezeu fără să o primejduiască. Şi, împreună cu diavolul, a sărit în prăpastie, trăgând după sine întregul rai. Această prăpastie este istoria. În mijlocul acestei prăpăstii a patimilor arzânde, unde pomul ispitei s-a înmulţit ca viermele, Maria şi-a înălţat sufletul său mult deasupra istoriei şi l-a logodit cu Duhul Sfânt. Roada jocului Evei cu diavolul a fost întâiul ei născut, omul ucigaş. Roada logodnei Mariei cu Duhul Sfânt a fost întâiul ei născut: omul-Dumnezeu. Eva a întors roata vieţii în jos, iar Maria a îndreptat-o în sus. Întreaga tragedie a Evei şi a Mariei nu ar avea nici pentru mine, nici pentru tine, prietene, neapărat o însemnătate, dacă n-ar fi întocmai înfăţişarea tragediei sufletului nostru!

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Gânduri despre bine şi rău, Editura Predania, p. 82)