Iată, pentru unii a trecut o săptămână, pentru alţii, o zi de când v-aţi atins de paharul Dumnului, de când, pentru făgăduinţa de a nu mai păcătui, aţi fost iarăşi primiţi în cea mai deplină împărtăşire cu Domnul, de când aţi luat hotărârea de a duce o viaţă nouă şi, întărindu-vă cu harul Sfintelor Taine, aţi păşit pe sfântul ogor al adevăratei lucrări creştine. Ei? Vă merge totul cu bine?

Fraţi şi părinţi! Nu presupun că ar exista printre voi nevrednici şi nepăsători; nu presupun că ar fi printre voi dintre cei care, apropiindu-se de Sfintele Taine cu răceală, din obişnuinţă, continuă să trăiască şi acum ca mai înainte sau să trăiască precum se nimereşte, fără să se îngrijească dacă obiceiurile vieţii lor sunt sau nu în concordanţă cu voia Domnului, Cel primit în Sfintele Taine. Presupun că nu există nici dintre cei care, primind Taina cu inima deschisă şi hotărând în sufletul lor, cu această ocazie, să nu-l mai mânie pe Domnul, au căzut din nou în vechile fapte şi obiceiuri păcătoase. Cred că acum Îl bucuraţi cu toţii pe Domnul şi pe îngerii Lui, înfăţisându-vă aici cu aceeaşi curăţenie şi plinătate a vieţii cu care aţi fost sloboziţi în urma primirii Sfintei Împărtăşanii – ba chiar, pe deasupra, că aduceţi mai multă bucurie, după ce aţi apucat să adăugaţi roadele faptelor bune, ca pe o agoniseală la puterile harice primite. Un singur lucru caut şi Îi cer Domnului: să fie aşa.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viaţa lăuntrică, Editura Sophia, 2011, p. 180)