Întărire duhovnicească pentru credincioșii din Parohia Ramna
În Duminica a XXIV-a după Rusalii, părintele protopop Petru Berbentia s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Ramna, Protopopiatul Reşiţa. Vizita a fost una de solidaritate și de întărire în credința ortodoxă a preotului paroh și a credincioșilor săi care trec în aceste momente printr-o perioadă de mâhnire sufletească.
În cuvântul de învăţătură, părintele protopop i-a îndemnat pe oameni la o credință adevărată, asemenea lui Iair. Părintele paroh Ovidiu Urzicaru amintea că „de asemenea și Preasfințitul Părintele nostru Lucian, în urmă cu doi ani, la vizita pastorală în Parohia Ramna ne-a mărturisit: Biserica Ortodoxă nu dorește nimic altceva decât să fie lăsată să se manifeste în liniștea și pacea pe care Însuși Mântuitorul Hristos a transmis-o «Pacea Mea o dau vouă»”.
La finalul Sfintei Liturghii, în atmosfera frumoasă a unei zile minunate de toamnă, s-au purtat discuții frățești împreună cu credincioșii. Această vizită a fost una de bucurie deoarece în perioada de slujire a părintelui protopop în Parohia Berzovia, s-a creat o colaborare și relații strânse de prietenie între preoții și credincioșii acestor două parohii. Cu atât mai mult când Parohia Ramna a fost vacantă a fost suplinită șase luni de părintele Petru Berbentia.
(Sursa: episcopiacaransebesului.ro)