Înțelepciunea smereniei

Sfântul Teofan Zăvorâtul

Iată care este măsura: cine este smerit, acela nu poate vedea că cineva se poartă cu el mai prejos decât valoarea lui; căci el se socoteşte pe sine atât de mic încât nimeni nu se poate purta cu el mai prejos decât se socoteşte el, oricât s-ar strădui.

Cel mai bine ar fi dacă aţi uita cu totul de voi înşivă şi aţi avea în minte numai cum să nu-L mâniaţi pe Dumnezeu prin ceva neplăcut Lui în gânduri, cuvinte şi fapte. Dacă nu vă veţi păzi şi veţi acorda multă atenţie vorbelor şi privirilor oamenilor, atunci veţi face din voi (iertaţi-mă) un buboi foarte sensibil chiar şi la mişcarea aerului, nu numai la atingere. Fiţi atenţi la aceasta. Iată care este măsura: cine este smerit, acela nu poate vedea că cineva se poartă cu el mai prejos decât valoarea lui; căci el se socoteşte pe sine atât de mic încât nimeni nu se poate purta cu el mai prejos decât se socoteşte el, oricât s-ar strădui. În aceasta constă înţelepciunea!

Pe limbă să vă fie rugăciunea lui Iisus, în minte, vederea Domnului înaintea voastră, în inimă, dorinţa arzătoare de Dumnezeu sau unirea cu Domnul. Când toate acestea vor fi permanente, Domnul, văzând cum vă siliţi, vă va da cele cerute.

Pomenirea lui Dumnezeu, pomenirea morţii, duhul umilit... şi lipirea cu durere de Dumnezeu: „O, Doamne, mântuieşte-mă! O, Doamne, ajută-mă degrab!” Aceasta este calea cea dreaptă! Nu al meu este acest cuvânt, ci al tuturor stareţilor care au cercetat direct acest lucru. Cine ajunge pe această cale, acela nu are de ce să ofteze.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, traducere de Cristea Florentina, Editura Cartea Orodoxă, pp. 254-255)