Iubirea este temelia tuturor legilor şi a virtuţilor, nu numai a celor evanghelice, ci şi a celor omeneşti, laice; prin urmare, orice faptă, conformă cu legea, este conformă şi cu iubirea şi orice valoare a faptei, conformă cu legea, sau justă, este conformă şi cu iubirea. Însă iubirea este mai înaltă şi mai amplă decât legea. Există fapte de iubire care nu sunt hotărâte prin lege stabilită şi nu sunt deloc împotriva legii; însă faptele hotărâte prin lege şi neîmplinite de persoana de sub lege sunt fărădelegi şi sunt potrivnice iubirii chiar dacă au tins spre binele cuiva. Acest lucru are importanţă mai ales în sens juridic. Dacă judecătorul îl achită pe cel vinovat împotriva legii sau îl răsplăteşte pe cel nedemn de răsplată, chiar dacă, în aparenţă, le face un lucru bun celui vinovat şi celui nedemn, totuşi face mai mult rău decât bine, încălcând iubirea faţă de binele obştesc, autoritate şi reguli. Este lăudată, spuneţi voi, mila la judecată... Aşa, în chip lăudabil procedez eu dacă ştiu să arăt milă fără să încalc dreptatea judecăţii; altfel mila mea merită să fie bătută cu vergile. Mila trebuie să se îmbine cu adevărul... Nu rezolvă cel mai bine această problemă Crucea lui Hristos?... Ce iubire nemărginit de mare este în ea şi alături de ea - ce dreptate nemărginit de mare!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, Editura Egumenița, Galați, pp. 34-35)