Am citit acum câteva zile un comentariu al unui scriitor creştin american care spunea că Internetul este o biserică a ateiştilor. La o primă vedere aşa este. Tot ceea ce poate fi vândut sau cumpărat, suflete de vânzare chiar, imagini, plăcere, monstruozitate, anomalie, ştiri, informaţie veridică sau nu, manipulare, falsuri cu pretenţii de original, artă, cultură, în final tot ceea ce place simţurilor şi minţii, tot ce vrei. Îmi răsună în urechi afirmaţia celui viclean din filmul Avocatul Diavolului, care întrebat fiind ce poate oferi, spunea: „Orice... Totul...” (Anything... Everything...). Vocaţia totalităţii a fost de mult vizată de cel ce s-a auto-intitulat Stăpânitorul acestei lumi. Chiar şi Cuvântul nemuritor al lui Dumnezeu, Iisus Hristos a fost dus pe un munte înalt de unde cel rău i-a arătat toate bogăţiile acestei lumi, spunându-i: „Acestea toate ţi le voi da dacă vei cădea înaintea mea şi te vei închina” (Matei 4, 9).

Observăm câteva dintre obsesiile lucrătorului nevăzut al răutăţii care bântuie lumea dintotdeauna: avere, perspectivă, stăpânire, totalitate, cădere (în păcat) şi închinare. Căderea în păcat nu este aşadar accidentul nefericit de la inaugurarea istoriei, ci piedica permanentă a răului în calea umanităţii, frâna în calea unirii cu Dumnezeu sau mai degrabă lipsa de frână în alegere şi dorinţă (des-frânare).

Revenim la biserica ateiştilor. Autorul Dan Gilgoff, scriitor şi editorialist de renume al agenţiei CNN, a observat afluxul enorm de postări ateiste, rău voitoare cu Biserica, agnostice, îndoielnice, păgâne de-a dreptul, în orice caz adverse lui Hristos şi lui Dumnezeu. Astfel, la o întrebare ca: „Unde a fost Dumnezeu la tragedia din Aurora?” (când un „cavaler întunecat” a dat iama într-un cinema şi a ucis 12 oameni, rănind alţi 60), mii de oameni (4320 mai exact în câteva ore) au scris comentarii pe forum. Imensa lor majoritate erau ateişti, necredincioşi care şi-au revărsat amarul şi ura clamând că nu există Dumnezeu dacă o asemenea oroare a putut avea loc.

Ceea ce uită necredincioşii, strânşi în număr mare pe internet, este că Dumnezeu a zidit lumea cu libertate, umanitatea are drept de alegere, aşa că mentalitatea de robot ţi-o dă unul singur: diavolul. El te împinge iraţional către plăcere, îţi aprinde tacticos ţigara fără să te lase să te mai gândeşti, îţi fură libertatea de gândire şi de lucrare, îţi întunecă mintea cu pretexte şi perspective apetisante ale morţii, te face să urli de dorinţă atunci când de fapt nu ai nimic, îţi induce senzaţia de foame deşi ai mâncat etc. Dumnezeu nu vrea o lume de roboţi. Vrea un univers de persoane libere care Îl aleg pentru că Îl iubesc infinit pe El, Iubitorul tuturor. Robotica este ştiinţa oarbă a executării silite, tehnologia stăpânirii fără crâcnire, monstruozitatea atent monitorizată, fără critică, analiză, negare, tăgăduire, lepădare, întoarcere, iubire. Aş putea spune cu mâna pe inimă că diavolul este un fan al roboţilor. Clienţi fideli, executanţi meticuloşi, fără dorinţă, fără durere, fără lacrimi, fără pocăinţă, fără dragoste. O lume robotizată este o lume perfectă pentru tehnicianul tenebrelor.

Dacă ne apropiem în lumea noastră carpatică ori bahluviană, vedem că mai orice referire internaţională despre Biserică, credinţă, cult, ierarhie, liturghie, moaşte, sfinţi, este ori din capul locului infestată de tezism, viclenie, subînţeles, morgă ridicolă, suspiciune de ignoranţă şi primitivism, invidie pură ori primeşte prin comentarii şi forum-uri o avalanşă de imprecaţii, blesteme, năduf-uri ale celor care n-au mai intrat într-o Biserică de la Botez, judecată aspră, violenţă verbală, obscenitate, trivialitate, voracitate chiar. Suntem o naţiune cu 87% creştini ortodocşi, însă câţiva atei cu IQ sub medie ne învaţă mereu ce să facem, la televizor. Avem nevoie de Badea pentru a învăţa sensurile liturgice ale unei sărbători, sau de Banciu pentru a înţelege destinaţia fiinţei umane.

Cert, internetul este o lume robotică. În ea au intrat fragmetar şi periferic, minoritar chiar şi site-uri de credinţă, portaluri de informaţie, lumi de adevăr, imagini oneste, gândire fără photoshop. Însă partea efervescentă a internauţilor este cea în care credinţa nu este decât o ţintă stabilită clar în care se trage din toate părţile.

Ceea ce însă mă bucură până la lacrimi este faptul că traficul maxim la un portal creştin ortodox cum este Doxologia este făcut de oamenii tăcuţi, fără încrâncenare, care deschid calculatorul la ora 8 fix (sau 9) când au ajuns la serviciu. Înainte de a privi ştirile, imaginile, noutăţile, punctele de vedere, aceşti oameni (mulţi repet...) deschid Ceaslovul şi citesc Paraclisul Maicii Domnului sau Acatistul Mântuitorului. Acolo în lumea de birouri în care o nouă zi stresantă se adună în miros de cafea, aceşti oameni tăcuţi, pironiţi în faţa monitoarelor, vorbesc din inimă cu Dumnezeu.