Totdeauna întregul este mai limpede pentru ochi decât partea. Aceasta, desigur, din cauza sensului şi a ansamblului întregului. Este mai limpede de văzut stejarul decât ghinda din stejar. Este mai limpede de văzut trăsura decât roata trăsurii. Este mai limpede de văzut omul, decât mâna omului. Întregimea naturii este mai limpede pentru ochi decât lucrul din natură. Dumnezeu este mai limpede vederii decât natura şi tot ce fiinţează în natură.

Bineînţeles, dacă omul îşi aţinteşte privirea asupra ghindei din stejar, ghinda se arată mai limpede vederii decât stejarul; dacă îşi aţinteşte privirea asupra roţii, roata se vede mai bine decât trăsura; dacă îşi aţinteşte privirea asupra mâinii, mâna este mai clară decât omul; dacă îşi aţinteşte privirea asupra lucrului din natură, lucrul este mai limpede decât natura; şi dacă îşi aţinteşte privirea asupra naturii, natura ajunge mai limpede vederii decât Dumnezeu.

Însă această limpede vedere a părţii este de o clipă, pe când vederea limpede a întregului este neîncetată. De aceea Dumnezeu este cea mai mare şi cea mai durabilă clarviziune.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Învățături despre bine și rău, Editura Sophia, București, 2006, pp. 18-19)