Plânsul duhovnicesc, care „reprezintă durerea sufletului celui înfocat de dumnezeiască dogoare”, ajută mult la dobândirea nepătimirii. Sfântul Ioan Scărarul remarcă: „Multora lacrimile li s-au făcut înainte-mergătoare ale fericitei nepătimiri, pregătind, potrivind și consumând materia păcatelor”.

Prin urmare, întristarea după Dumnezeu este un mod de viață care curățește sufletul și purifică mintea, învrednicind-o de mângâierea dumnezeiască. Acest fel de întristare se întrețese cu pocăința, iar pocăința adevărată, cu disprețuirea de sine.

(Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 355-356)