din Psalmul 4

Unde eşti, Doamne, din sute de cărţi,

prietenul meu de cafea şi Cuvânt?

Frisoanele roşii, ghearele iuţi,

stihiile Fiarei mă stăpânesc!

Nici prin uşi încuiate nu vii,

Nici în rug aprins nu apari?

Într-un târziu,

ștergându-mi sudoarea de ceară

de pe umila mea pâlpâire,

parcă te văd în ochii fetiţei

şi te adulmec în fânul cosit,

parcă te gust în pepene roşu

şi te aud într-un fluier doinit!

Unde eşti, Doamne, din sute de cărţi,

în război nevăzut,

aşa simplu-mi apari în cămaşă-nflorată?

Eu sunt Cel ce Sunt, Elohim,

şi cu tine voi petrece durerea!

Să ne veselim!

Vei fi vin aprins

şi-ţi îngădui zdrobirea!

Să mâncăm!

Vei fi pâine pe masa urmaşilor tăi,

Sporindu-ţi frământarea şi focul!

Să cântăm!

Te vreau cântec de dor

și-ţi îngădui tânguirea!

Să jucăm!

Te vreau horă de nuntă

și-ţi îngădui zvârcolirea!