Călătoria Sfinților și Dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana, pe drumul de la Nazaret la Ierusalim – o distanță de aproximativ 145 de kilometri, a fost parcursă timp de trei zile.

Au fost cu adevărat trei zile binecuvântate alături de singurul lor copil, Maria, în vârstă de numai trei ani, care urma să fie adusă la Templul din Ierusalim și închinată lui Dumnezeu. Era o promisiune făcută, pentru faptul că au înțeles că nașterea unui copil la bătrânețe a fost cu adevărat un mare dar al lui Dumnezeu pentru ei. Rugăciunea lor a fost ascultată și împlinită, iar acum sosise momentul ca și ei să își îndeplinească făgăduința.

Cele 15 trepte al templului au fost urcate de una singură, fără ajutorul nimănui. Prunca Maria, numai de trei ani fiind, a pășit din această lume pământească spre locul și timpul lui Dumnezeu.

Ritualul iudaic prevedea faptul că, pentru a intra în templul din Ierusalim, iudeii trebuiau să urce cele 15 trepte, iar la fiecare treaptă trebuiau să se oprească pentru a rosti un psalm; de aici vine și denumirea de „psalmii treptelor” care sunt cuprinși în intervalul Psalmilor 119–133 (a se vedea în Psaltire, catisma a 18-a).

La finalul acestor trepte a așteptat-o preotul–proroc  Zaharia, care a dus-o în Sfânta Sfintelor, un lucru cu totul neobișnuit, pentru că nimeni nu avea voie să intre aici, decât numai singur arhiereul, o dată pe an. Dar, spun Sfinții Părinți, Zaharia a făcut așa pentru că i-a fost descoperit de la Duhul Sfânt. Tradiția spune că Maria rămas aici până la vârsta de 15 ani, trăind în ascultare, în post și rugăciune, și din când în când, ieșea din Sfânta Sfintelor.

Prunca Maria a fost primită cu solemnitate atât de slujitorii templului cât și de fecioarele care viețuiau acolo. Totul s-a întâmplat prin pedagogie și pronie dumnezeiască, care avea să evidențieze la momentul potrivit, prin vestirea Arhanghelului Gavriil, curăția și vrednicia de a naște pe Fiul lui Dumnezeu, de a fi Maică a Celui Preaînalt.