Aduceţi-vă aminte cum învaţă oamenii, de pildă, limbile străine. La început sunt învăţate cuvintele şi expresiile după cărţi. Cei care studiază nu se opresc însă aici, ci se străduie, cu ajutorul acestor cunoştinţe dintâi, să ajungă - şi chiar ajung - la a putea singuri, fără ajutorul manualelor, să poarte în mod corect o discuţie lungă într-o limbă străină.

Aşa trebuie procedat şi în lucrarea rugăciunii. Învăţăm să ne rugăm după cărţile de rugăciuni, rugându-ne prin mijlocirea rugăciunilor gata făcute, predanisite nouă de către Domnul şi de către Sfinţii Părinţi care au sporit în rugăciune.

Nu trebuie să ne oprim însă aici: trebuie să tindem înainte şi, după ce am învăţat să ne întoarcem cu mintea şi cu inima către Dumnezeu având ajutor din afară, trebuie să facem experienţe şi ale propriei înălţări către Dumnezeu, să ajungem la aceea ca sufletul singur, cu spusele sale, ca să zic aşa, să intre în împreună-vorbire cu Dumnezeu prin rugăciune, singur să se înalţe către Dânsul şi să-I descopere şi să-I mărturisească ce e în el şi ce doreşte el.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Știința rugăciunii, Editura Sophia, 2008, p. 53)