Invitați de marcă la dezbaterea „Între Sfințenie și Lașitate. Istoria Bisericii sub comunism”, organizată la Iași
Vineri, 10 februarie 2017, de la ora 18:00, în Sala „Baptisteriu” a Muzeului Mitropolitan din Iași va avea loc dezbaterea „Între Sfințenie și Lașitate. Istoria Bisericii sub comunism”. Evenimentul, organizat cu prilejul Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, este organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, prin Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” și Colegiul „Sfântul Nicolae”.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat Anul 2017 drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. La un sfert de secol de la căderea regimului comunist în România, cercetarea trecutului recent al României reprezintă încă o mare provocare istoriografică şi interdisciplinară.
Cu acest prilej, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, prin Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” și Colegiul „Sfântul Nicolae” va organiza o serie de evenimente pe această tematică pe parcursul anului 2017. Evenimentele urmăresc crearea unui cadru specific pentru dezbaterea privind recuperarea memoriei colective din istoria recentă a României și articularea procesului de transmitere trans-generațională a experienței Bisericii din perioada comunistă. În acest context, vineri, 10 februarie, de la ora 18:00, în Sala „Baptisteriu” a Muzeului Mitropolitan din Iași va avea loc dezbaterea „Între Sfințenie și Lașitate. Istoria Bisericii sub comunism”.
„Cine sunt martirii și apărătorii Bisericii în timpul regimului comunist? Care au fost condițiile carcerale în care au mărturisit credința? Cum comemorăm apărătorii Ortodoxiei din perioada comunistă? Care sunt reverberațiile social-teologice și morale ale comunismului în viața Bisericii?”, sunt doar câteva întrebări care vor anima această întâlnire.
Dezbaterea va fi moderată de pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decan al Facultății de Teologie din Iași, iar invitații vor fi teologul Radu Preda, conferențiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj, istoricul George Enache, conferențiar la Facultatea de Istorie, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și istoricul Adrian Nicolae Petcu, cercetător la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității
După prelegirile invitaților va avea loc un dialog cu participanții, menit să ofere celor prezenți posibilitatea de a pune întrebări sau de a oferi mărturii și contribuții privind trecutul vieții bisericești sub comunism.
Intrarea la eveniment este liberă.