Text și context

Unui binemeritat perdaf destinat fariseilor, urmat de minunea vindecării bolnavului de idropică le succede o parabolă. Hristos e deranjat de nesimțirea unora dintre cei din tagma celor anterior pomeniți în alegerea locului la masă. Ca atare, arată, clar și răspicat, cum trebuie să se facă acest lucru într-un moment solemn. Cu smerenie. Nu cu emfază și în frunte. Astfel încât să nu fie rușinat dacă se va găsi cineva mai de cinste decât el, poftit să facă schimb cu dânsul. Morala întregii povești e una frumoasă. Învățătorul o exprimă prin cuvintele: „oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa”. Cu tâlc și însemnătate morală deopotrivă. 

Cina ca formă de manifestare a dragostei

Iisus vorbește apoi despre modul în care un eveniment social precum o masă trebuie să se constituie într-o formă de manifestare a dragostei. Întrucât, în viziunea Lui, aceasta trebuie pusă în lucrare la superlativ, arată că, firesc ar fi, ca atunci când cineva organizează un astfel de moment ar trebui să nu invite rude, vecini bogați, ori oameni de la care are vreun interes, ci săraci, ori bolnavi. Oameni suferinzi, lipsiți, ori fără căpătâi. Căci adevărata răsplată care trebuie căutată nu e cea a semenului, ci cea a lui Dumnezeu. Afirmația constituie pretextul rostirii parabolei invitaților la cină. Învățătorul arată aici că un om a făcut cină mare și a invitat mai mulți prieteni. Atunci când toate au fost pregătite și-a trimis slugile să-i aducă, fiecare și-a găsit scuze. Care mai de care mai penibile. Unul a pretins că și-a cumpărat țarină și e musai să o vadă. Altul avea de încercat boii, altul se căsătorise de curând. Toate pretinsele lor motive nu făceau altceva decât să dovedească lipsa de prețuire pe care o aveau față de gazdă și de eforturile ei organizatorice. Căci, la o privire atentă, fiecare dintre ele putea fi cu ușurință reprogramată. 

Ca atare, furia stăpânului casei la aflarea veștii e cât se poate de firească. La fel ca și decizia sa de a strânge pe toți săracii, neputincioșii, orbii și șchiopii din piețele și ulițele cetății, ori a tuturor celor pe care îi vor mai găsi ei. 

În loc de concluzii

Pericopa e una cu un mesaj profund și multiplu. Vorbește despre Dumnezeu care, dorind să ne împărtășească din dragostea Sa, ne pune mereu în față felurite forme de ospăț duhovnicesc cu prilejul fiecărei slujbe, ori a fiecărei întâlniri cu el în rugăciune. De câte ori nu găsim, oare, aidoma pretinșilor prieteni ai organizatorului cinei, scuze care mai de care mai ciudate, în a ne justifica absența din fața dânsului? Iar apoi, nu ne lamentăm noi oare că nu intervine în viața noastră? Că suntem lipsiți de ajutorul, prezența și binefacerile Sale? Poate că nu ar strica să ne cercetăm pe noi înainte de a-I reproșa absența din viața noastră. Ori de a-L acuza pentru ajutorul oferit altora. Și dacă vom constata că am neglijat efortul depus de El în a ne avea oaspeți la Cina Sa, să-I cerem iertare. Și să nu pregetăm ca, atunci când o nouă astfel de ofertă se va ivi, să-i dăm curs de-ndată. Fără șovăială. Îndrăzniți!