Text și context

Fiecare relatare evanghelică își are începutul ei specific. Interesant este faptul că în vreme ce Matei insistă asupra genealogiei Mântuitorului, iar Luca explică lui Teofil de ce a fost nevoie de o relatare suplimentară a activității Sale pământești, Marcu, cel de-al treilea sinoptic, vine să îl prezinte pe Ioan. E drept, el nu e neglijat de către niciunul dintre autorii Veștii celei bune și e plasat tot mereu în debutul istorisirii, legătura dintre dânsul și Fiul lui Dumnezeu întrupat fiind pusă în valoare. Dar aici, tânărul ucenic ține să se folosească de un aspect aparte al misiunii lui Ioan spre a ni-l face prieten.

Îngerul și pregătirea căii

Marcu îl prezintă astfel pe Înaintemergător ca pe îngerul trimis să pregătească calea Domnului. Reușește astfel să arate că el reprezintă împlinirea proorociei lui Maleahi. Și-n același timp, îi definește slujirea și arată că va pregăti calea lui Mesia. Cel mai mare bărbat născut din femeie va fi așadar cel cu care se deschide relatarea Sfântului pe care-l avem în vedere. De numele și activitatea lui se va lega astfel propovăduirea făgăduinței răscumpărătoare.

Botezul pocăinței

Ascetul ce-și va trăi viața în pustietățile de pe malurile Iordanului va desfășura și o activitate care-l va particulariza în peisaj. Botezul pocăinței se va găsi în centrul ei. Va vorbi despre nevoia de schimbare a vieții, condiționată de apropierea Împărăției. Despre metamorfoza radicală, motivată de dorința de a fi părtaș unui eveniment aparte, cu finalitate eshatologică. Împlinirea celor promise. Deși aparent, cele spuse de el erau legate de un loc, la o privire mai atentă, vorbesc despre o Persoană. Una care reprezintă împlinirea făgăduințelor. „S-a apropiat Împărăția cerurilor” se referă așadar la faptul că Însuși Împăratul e pe cale. Îl vor cunoaște toți ascultătorii Săi la vremea botezului. Sinceritatea și forța cuvintelor Sale vor fi probate de mulțimea de aderenți care vor cere ca practica să le fie aplicată și lor.

Portretul fizic al lui Ioan

Relatarea vine de asemenea la pachet cu o scurtă descriere a personajului în cauză. Vestimentația și propovăduirea se găsesc în centrul ei, alături de mesajul clar și inechivoc pe care autorul îl transmite: „Și Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului și mânca lăcuste și miere sălbatică”, vine să transmită Sfântul Marcu. Cu alte cuvinte, trăia într-un fel în armonie cu natura. Se folosea de ceea ce aceasta îi oferea, fără a o jecmăni. Avea un singur veșmânt și mânca lucruri simple.

Se concentra pe a explica lumii că era doar o unealtă, chiar dacă importantă, în opera de mântuire. Propovăduirea lui avea în centru îndemnul spre pocăință și faptul de a arăta înspre Hristos: „Vine în urma mea Cel ce este mai mare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua învățămintelor. Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt”.

În loc de concluzii

Ar fi multe de spus, deopotrivă despre această Evanghelie, cât și despre mesajul și rolul Sfântului Ioan. Câteva accente sunt clar trasate de relatarea Sfântului autor. Înaintemergătorul e conștient de vocația lui. Și totuși, nu se lasă dus de val. Nu e mândru, arogant ori răutăcios. Își cunoaște rolul și locul. Nu e furat de mirajul puterii, ori de cel al popularității. Smerenia îl definește. Însă nu una aparentă, dornică de a fi remarcată. Cum o regăsim adesea la unii dintre așa-zișii noștri credincioși, ce mustesc de o atitudine plină de pioșenie. Doar în aparență, desigur! La dânsul, întrepătrunderea dintre dragoste și umilință e una perfectă. Demnă de luat exemplu. Și nu-i tare greu de pus în practică. Nu mă credeți? Încercați!