Mereu am avut sentimentul că, pentru a surprinde taina Bunei Vestiri, avem mereu nevoie nu de o predică obișnuită, cât de un Acatist. Un poem de dragoste care să poată măsura infinitul. Nu are legătură cu puterea noastră de exprimare cât cu incredibila putere a Maicii Domnului de a rămâne smerită în slujirea ei oricât de multe laude i-am aduce. Cine își aduce aminte de maicile cele bătrâne ale Tismanei, o reține cred pe minunata Maică Varvara. Dincolo de asprimea atitudinii, o candelă de om în rugăciune și cu o nădejde nezdruncinată în iertarea Mântuitorului. Sorbea cuvintele Liturghiei și predica îi oferea temei de reflecție câte o săptămână-două. Cu un timp înainte de plecarea sa la Domnul, am predicat de Buna Vestire acolo, în cuibul de vultur al Sfântului Nicodim. Era după o noapte ploioasă și friguroasă și mi-aduc aminte că, la vremea Prefacerii, pe geamul altarului s-a strecurat o rază de lumină țintind Potirul. Am crezut că sunt singurul care vede, dar am descoperit pe maica avansând cu atenție către sfințitul iconostas și privind cu îndelungă privire spre potir. Am predicat cu gândul la raza de prezență a Maicii Domnului în slujirea noastră. Ca un arc de lucire care indică mereu și mereu către Hristos-Domnul. Prunc ori Răstignit, El rămâne pentru ea Copilul său iubit. Și numai discreția ei ține inimile noastre adâncite în sensul smerit al cunoașterii lui Dumnezeu. La Hristos nu poți intra încălțat cu bocancii gândirii cotidiene. Nu poți zdreli cu zimții nesimțirii chipul ca de câmp înzăpezit al iubirii Sale. Nu poți lăsa urme pe stratul de lumină prin care pune în valoare grijulia Lui atitudine față de noi, păcătoșii. 

Nu mai știu atunci ce am predicat. Dar știu că mă emoționasem tare și, cred că pentru câteva clipe, raza aceea de dimineață cerească a atins sufletul meu. Am terminat potrivirea și m-am retras către chilie. Acolo, maica Varvara mă aștepta cu un teanc de Filocalii în brațe. Erau din prima ediție și toate îngrijite cum se cade unor astfel de cărți. M-a privit șugubăț. Apoi mi-a spus atât: Bucură-te, bucură-te, bucură-te! Ai predicat în așa fel încât Maica Domnului să nu roșească de laudă, ci să se lumineze de cinste. O clipă m-am temut că glumește. Mă înțepa des și spunea că tinerețea este dușmanul cel mai mare al propovăduirii și că mereu cuvintele trebuie îmbătrânite pentru a exprima adevăruri și nu păreri. Ba credea, cu maica Antonina – astăzi Sfântă – că numai psalmii pot schimba limba preotului în propovăduire și  pot face predica imn de slavă. Am luat Filocaliile cu teama atingerii de moaște și i-am mulțumit, deși ea era deja departe străbătând pe diagonala curții spre cimitirul în care acum odihnește. 

Mi-am adus aminte astăzi de momentul acesta de tihnă de odinioară. Și am înțeles o dată în plus cât de importantă e Buna Vestire binecuvântând demersul postirii. Pentru că ne aduce aminte că, dincolo de efortul nostru de lucrare cu sine, este mila lui Dumnezeu corectând duios așezarea în valori trunchiate. Postirea fără smerenie e o predică zgomotoasă în care nu se descoperă tihna Învierii. E nevoie să o cinstim pe Maica Domnului așezând în candela prăznuirii ei lucida lumină a rugăciunii și untdelemnul înmiresmat de cer al smereniei. Nu poți povesti și trăi Bună Vestirea fără să fi lucrat la inima ta în așa fel încât amintirea ei să fie bucuria ta. 

O Fecioară primește Vestea primirii în pântece a lucrării Duhului Sfânt, plinind voia Tatălui Ceresc: un Prunc! Pe Mesia! Dincolo de emoție, se vădește simțul datoriei unei fetițe crescute spre a împlini Așteptarea neamului său, neamul davidic, neamul lui Israel. O provocare, ar titra ziarele azi, așezată într-un potir fragil. Poate. Dar o Fecioară deplină primind deplina încredințare a Harului lui Dumnezeu sigur. În ea se armonizează Psaltirea cu Profeții și Tora își împlinește sensul. Maica Domnului ne dovedește că în ea se închide Vechiul Legământ și din ea izvorăște Noul Legământ. În Hristos, Maica Domnului primește pe Pruncul său și Dumnezeul său. De aici incredibila uimire și admirație a oamenilor care iubesc pe Dumnezeu. Pornind de la Evangheliști. Care povestesc cu luciditate, dar și limită de intimitate, actul prin care Fecioara Maria acceptă să fie Mireasă Cerului. 

Oricât ne-am strădui să predicăm la Buna Vestire, la îndemână ne este mai degrabă un Bucură-te! rostit din inimă. E momentul aducerii aminte că poezia liturgică poate să exprime ceea ce nu reușim de obicei: cinstirea fără lingușeală omenească a celei care bucură pe Tatăl ceresc cu asumarea voii Lui. Și greu, tare greu mă desprind de o predică în care mereu și mereu, frază după frază, nu-mi vine alta a spune decât: Bucură-te, Bucură-te, Bucură-te cea plină de har!