Gramatical se spune „îndrăzneală”, însă îndrăzneala poate să fie și impertinență, și obrăznicie, pentru cineva care întrece limita. În limbajul bisericesc există varianta îndrăznire, care este același lucru, doar că se face cu bună cuviință.

„Îndrăzniți, Eu am biruit lumea”

Curajul - rareori pomenită și totuși esențială însușire creștină. Fără de curaj existența Bisericii nu ar fi de conceput. A fost nevoie, ca să ia ființă, de curajul Întemeietorului ei; ca să dureze, de cel al discipolilor Săi.

Ni se vorbește de blândețea Domnului, care e asemuit unui miel blând și lipsit de glas. Metafora e îndreptățită și înduioșătoare. Nu mai puțin este aceea ce adoptă drept cuvânt-imagine un leu viteaz. Cine oare s-ar fi urcat pe Cruce primind de bunăvoie una dintre morțile cele mai cumplite din câte se pot închipui, de nu un viteaz cu inimă de leu? Care fire, de nu una de inflexibilă tărie ar fi îndurat vreme de trei ani și jumătate senină și calmă, ura, vrajba și ambuscadele vrășmașilor? Și cum altfel decât act de îndrăzneală ar putea fi socotită plecarea Apostolilor la propovăduire printre oamenii ostili, fără a duce cu ei nici traistă, nici toiag, nici pâine, nici bani? Și care inși de nu dintre cei mai dârji și neștiutori  de teamă ar fi răbdat chinuri cu adevărat atroce mai degrabă decât să-și lepede, fie și în schimbul celor mai ademenitoare făgăduieli, credința?

Îndrăznirea pe care trebuie să o aibă un creștin este tridimensională: una către Dumnezeu, o alta către diavol și o alta îndreptată către sine însuși.

Rugăciunea stăruitoare, semn de îndrăznire către iubirea și bunătatea lui Dumnezeu

Îndrăznirea către Dumnezeu nu este doar recomandată, dar și poruncită de Sfintele Evanghelii. Dumnezeu este cel care așteaptă ca omul să aibă îndrăznire către El așa cum Zaheu a îndrăznit pentru a-L vedea pe Iisus. Dumnezeu se descoperă pe Sine Însuși atunci când dorește, dar așteaptă ca omul să aibă atâta cutezanță încât să încerce el să-L descopere, prin lectura Sfintelor Scripturi.

În textele scripturistice, îndemnurile la curaj ale Domnului sunt numeroase. „Nu te teme”, „Nu vă temeți”, „Nu vă înspăimântați”, „Pace vouă!”, iar acestea sunt adesea înlocuite prin imbolduri la curaj: „Îndrăznește, fiule/fiică!”, „Îndrăzniți!”.

„Să îndrăznești către Dumnezeu este o poruncă divină. Aduceți-vă aminte de bolnavii care, de departe strigau în urma lui Iisus: „Iisuse, fiul lui David, miluiește-mă sau ai milă de mine!” Și lui Iisus nu-i displăcea niciodată această îndrăznire. Aminți-vă cum i-a spus femeii bolnave care s-a atins de El: „Îndrăznește fiică, credința ta te-a mântuit, mergi în pace.” Acest îndemn „îndrăznește!” a fost rostit mai ales pentru celelalte urechi, dar și pentru ale noastre, ale tuturor. Îndrăznește spre Dumnezeu! Îndrăznește spre Iisus Hristos! Îndrăznește spre puterea minunilor lui! Și cu stăruință! Rugăciunea stăruitoare, neîncetată, puternică sunt tot atâtea semne și momente de îndrăznire către iubirea și bunătatea lui Dumnezeu.

Îndrăznește și intră într-o biserică și fă o rugăciune sau ascultă un fragment de slujbă. Dacă altădată (pe vremea comunismului) aceasta era o îndrăznire care putea uneori să te coste, de data aceasta este o îndrăznire care se poate exercita liber, pentru că nimeni nu mai îngrădește astăzi libertatea religioasă a unui cetățean”, afirma ÎPS Bartolomeu Anania într-una din predicile sale.

„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârșită alungă frica”

Creștinul trebuie să aibă o îndrăznire și față de diavol, care este și el foarte îndrăzneț, dar în același timp laș. Înfruntat cu Crucea și cu Sfânta Aghiasmă, el cedează, în cele din urmă, după o luptă uneori crâncenă. A cedat în fața lui Iisus, cedează și în fața preoților Săi de astăzi și din toate veacurile.

Există în Noul Testament un stil imperativ al curajului, obârșia căruia se afla în porunca dată lui Avraam: „Ieși din pământul tău, din neamul tău și din casa părintelui tău.”  Și Avraam ascultă, plin de curaj, neștiind încotro merge și unde se va opri, ca un bun ostaș ce se află. Stilul evanghelic militar se manifestă și prin verbe active, imbolditoare, imperioase, răsunătoare ca: stăruiți, întrebați, privegheați, priviți cu luare-aminte, fiți gata, mergeți, cercetați, căutați, bateți. Acestea toate din partea Mântuitorului și Apostolilor Săi. Dar și creștinul, având bună îndrăzneală, răspunde în același mod, în aceeași tonalitate a neînfricării: „Nu mă voi teme!” De ce? Pentru că știe două lucruri: mai întâi, că în Apocalipsă, înșiruirea osândiților începe cu fricoșii, iar mai apoi, și mai ales, că „în iubire nu este frică, ci iubirea desăvârșită alungă frica.”

(Adaptare după Nicolae Steihardt, cap. Curajul din cartea „Dăruind vei dobândi” și ÎPS Bartolomeu Anania – Predici (video)  - Îndrăznirea și curajul)