1. Biografie

IPS Eftimie s-a născut la data de 9 noiembrie 1914, în satul Schitul, Comuna Hangu (astăzi comuna Ceahlău), judeţul Neamţ din părinţii Dimitrie şi Elena Luca. A crescut pe aceste locuri pline de farmec, de poezie, de istorie şi de evlavie românească, fiind educat în crezul dragostei faţă de muncă precum şi în respectul faţă de comorile pe care istoria le-a plantat pe aceste locuri strămoşeşti şi binecuvântate.     

2. Studii

În perioada 1921 – 1928, a urmat școla primară în satul natal. După absolvirea şcolii elementare în satul natal, a urmat cursurile Şcolii de cântăreţi din Iaşi. La vârsta de 20 ani a fost închinoviat la Mănăstirea Slatina, Judeţul Suceava şi ca frate de mănăstire s-a înscris la Seminarul Teologic Monahal din Mănăstirea Cernica, pe care l-a absolvit în anul 1941. În anul 1945 se înscrie la Facultatea de Teologie de la Suceava, cursuri universitare pe care avea să le termine la institutul Teologic din Bucureşti în anul 1949, unde va obţine titlul de licenţiat de teologie cu calificativul „magna cum laudae”.
    
Între timp a fost tuns în monahism la Mănăstirea Ciolanu, judeţul Buzău, hirotonit ierodiacon în 1941 şi ieromonah în 1947.
    
La 1 aprilie 1949 i s-a încredinţat stăreţia Mănăstirii Bistriţa-Neamţ pe care avea să o conducă cu iscusită măiestrie până în 1966, iar între anii 1951 şi 1960, concomitent cu conducerea Mănăstirii Bistriţa a funcţionat exarh al mănăstirilor din Eparhia Romanului şi Huşilor, şi în această calitate s-a ocupat de reorganizarea vieţii monahale atât pe linie gospodărească cât şi de trăire spirituală.

În 1966 este înălţat la rangul de Arhimandrit şi numit Stareţ la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava unde iniţiază lucrări de restaurare la catedrala „Sf. Gheorghe”, la stăreţia şi chiliile din incinta mănăstirii alături de grija deosebită pentru viaţa monahală.

3. Activitatea de Episcop

Buna gospodărie a celor două mănăstiri pe care le-a condus peste 22 de ani, grija pentru desfăşurarea activităţilor călugăreşti potrivit aşezămintelor mănăstireşti, precum şi experienţa şi meritele adunate de-a lungul anilor în diferite însărcinări s-au făcut cu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să-i acorde demnitate de Arhiereu – Vicar la Eparhia Romanului şi Huşilor, fiind hirotonit în ziua de 30 ianuarie 1972.

A secondat la conducerea Eparhiei pe Prea Sfinţitul Episcop Partenie Ciopron timp de şapte ani şi dând dovadă de adevăr, vieţuire în Hristos şi vrednicie pilduitoare, a fost ales şi instalat ca Episcop titular al Eparhiei Romanului şi Huşilor la 23 aprilie 1978.

Activitatea Prea Sfinţitului Episcop Eftimie însumează rezultate deosebite şi binecuvântare, ca un crez împlinit prin cuvânt şi faptă.

Sunt ani deosebiţi, ani de muncă, iar roadele acestor nevoinţe se văd în mulţimea de mănăstiri şi schituri noi, biserici parohiale şi filiale înălţate din temelie sau renovate; restaurarea în întregime a Catedralei episcopale şi a picturii murale realizată în sec. XVI şi XVIII, acoperişul fiind reconstruit în stilul moldovenesc ştefanian; restaurarea clădirilor din incinta Episcopiei şi a clopotniţei, restaurarea casei „Veniamin Costache”, consolidarea fabricii de lumânări, amenajarea unui paraclis cu hramul „Sf. Cuv. Antipa de la Calapodeşti” şi a unui aghiazmatar în incinta Episcopiei. Redeschiderea Seminarului Teologic „Sf. Gheorghe”, amenajarea complexelor muzeistice de la Centrul Eparhial şi Mănăstirea Bogdana, toate acestea arată energia investită de Prea Sfinţitul Episcop în lucrarea de gospodar desăvârşit.

Cuvintele de învăţătură adresate clerului şi credincioşilor cu ocazia vizitelor pastorale, la hirotonii, la conferinţe preoţeşti, pastoralele şi numărul impresionant de articole publicate în revistele central bisericeşti şi mitropolitane, în diferite ziare şi reviste şi reeditarea revistei de teologie, cultură şi spiritualitate a Eparhiei, „Cronica Romaului”, sunt parte din strădaniile Înalt Prea Sfinţiei Sale la viaţa culturală a Eparhiei.

Înalt Prea Sfinţia Sa a fost un ierarh iubit, un desăvârşit părinte duhovnicesc, care a îmbinat bunătatea şi omenia cu evlavia şi trăirea evanghelică, smerenia cu facerea de bine, motiv pentru care a fost numit cu atributul de „Eftimie cel Bun”.