„Om cu hire înaltă şi împărătească, mai mult decât domnească“, precum îl caracterizează cronicarul Miron Costin, numit de otomani „beiul de aur“, „mândru de averea sa“, aşa cum constată Nicolae Iorga, domnitorul Moldovei Vasile Lupu a rămas în istorie mai ales prin ctitoriile sale, în frunte cu biserica Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi şi moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, aduse aici prin grija şi pe cheltuiala sa.

În cei nouăsprezece ani de domnie, Vasile Lupu va ridica din temelii aproximativ 15 biserici şi va executa refaceri, adaosuri sau consolidări la alte aproximativ 14 edificii religioase, la care se adaugă construcţiile civile pe care domnul le ridică, le reface sau le modernizează. Ansamblul Curţii domneşti de la Iaşi, care va fi refăcută aproape integral de către Vasile Lupu, va marca un moment de cotitură în ceea ce priveşte arhitectura laică moldovenească.

„Sfinţii Trei Ierarhi“: biserica ce „nu-i chip s-o descrii cu limba sau cu pana“

Un loc special în contextul arhitecturii religioase a epocii îl ocupă un grup de edificii care reprezintă monumente cu semnificaţii deosebite pentru arhitectura românească, în general. Este vorba, în primul rând, de Biserica „Trei Ierarhi“ din Iaşi, unicat al arhitecturii româneşti, ridicată de Vasile Lupu cu intenţia vădită de a-şi etala puterea şi bogăţia şi de a sublinia poziţia sa de conducător al lumii ortodoxe în bazinul pontic. „Toată lumea este de acord a spune că nici în Moldova, nici în Ţara Românească şi nici în ţara cazacilor nu se află vreo biserică care s-o egaleze pe aceasta, nici prin ornamentaţie, nici prin frumuseţe, căci ea uimeşte pe vizitatori“, scria Paul de Alep. Alt călător străin, Evlia Celebi, care vine la Iaşi în 1659 să vadă „mănăstirea lui Lupu Bei“, se arată copleşit de splendoarea monumentului: „Nu-i chip s-o descrii cu limba sau cu pana. Fiind construită de curând, pietrele ei de marmură poleită strălucesc şi scânteie de parcă ar fi frunzele de pe un pergament iluminat“, scrie el, relatând că un alt vizitator turc care a văzut-o a susţinut că nu i se găseşte perechea nicăieri pe faţa pământului. În 1711, Ţarul Petru I al Rusiei, aflat la Iaşi la invitaţia domnitorului Dimitrie Cantemir, merge pe jos ca să o viziteze. Numeroşi alţi oaspeţi care se perindă pe la Curtea domnească din Iaşi îşi manifestă uimirea şi sunt puternic impresionaţi de înfăţişarea strălucitoare a monumentului. Ansamblul mănăstiresc era constituit din: biserică, Sala Gotică (trapeza), casele egumeneşti, chiliile, clopotniţa şi tiparniţa. Înainte de a se fi încheiat lucrările la biserică, a fost terminat zidul de incintă, având, pe latura sa estică turnul de intrare cu clopotniţă şi - fapt nemaiîntâlnit până atunci în Moldova - cu un orologiu pentru uzul întregului oraş. În zilele noastre, s-au păstrat doar biserica şi Sala Gotică (acum muzeu), ambele fiind restaurate în mai multe rânduri, cele mai importante lucrări efectuându-se între anii 1882-1890, în timpul domniei regelui Carol I. Din pisania frumos sculptată în piatră aflăm că: „Io Vasilie Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn al Ţării Moldovei şi cu Doamna noastră Teodosca şi cu de Dumnezeu dăruiţi vlăstari Ioan Voevod şi Maria şi Ruxanda am zidit această sfântă rugă întru numele celor trei sfinţi Vasile cel Mare, Grigore Bogoslovul, Ioan Gură de Aur şi a sfinţit-o arhiepiscopul Varlaam la 7147 (1639) mai în 6“.

În anul 1641, la 13 iunie, ajung la Iaşi şi sunt aşezate cu multă cinste în frumoasa biserică atunci zidită, a Mănăstirii „Sfinţilor Trei Ierarhi“, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, dăruite de către Patriarhul Partenie, în semn de recunoştinţă, domnului Moldovei, Vasile Lupu, care a achitat turcilor toate datoriile patriarhiilor de Constantinopol şi Ierusalim pe mai mulţi ani. Aici vor rămâne până la 26 decembrie, 1888, când vor fi transferate în noua Catedrală Mitropolitană din Iaşi, unde se află şi astăzi.

Unul dintre evenimentele de seamă din istoria creştinismului ortodox din sec. al XVII-lea a fost Sinodul de la Iaşi, ale cărui lucrări au început la 15 septembrie 1642 şi s-au ţinut în biserica şi în Sala Gotică a Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“, sub preşedinţia domnitorului Vasile Lupu. Sinodul trebuia să discute, să corecteze şi să aprobe textul „Mărturisirii de credinţă“ redactată de Petru Movilă, Mitropolitul Kievului. Lucrarea a primit aprobarea Patriarhiei de Constantinopol la 11 martie 1643 şi a fost tipărită sub titlul de „Mărturisirea ortodoxă a credinţei catolice şi apostolice de răsărit“.

Vasile Lupu: ctitor de limbă şi şcoală românească

Un fapt de asemenea deosebit care se petrece în Moldova lui Vasile Lupu este acela al înlocuirii definitive a limbii slavone scrise cu limba română (Anastasie Crimca fusese ultimul cărturar moldovean de tradiţie slavonă). Astfel, limba română (nu numai limba vorbită care a fost dintotdeauna limba română, ci şi cea scrisă) devine limba oficială, fiind introdusă în biserică, în cancelariile domneşti, în administraţie, adică şi acolo unde se mai scria încă slavoneşte.

Contemporanii vorbesc despre Vasile Lupu ca de un om deosebit de cult, prieten cu cei mai de seamă cărturari moldoveni ai vremii, cunoscător al limbii greceşti, italiene şi turce, ceea ce îi va permite accesul la o bogată literatură, fiind, în acest sens, considerat un foarte bun cunoscător al scriitorilor antici.

Vasile Lupu va fi cel care va pune bazele unui învăţământ organizat, domnul însuşi susţinând din punct de vedere material construirea lăcaşurilor, plata profesorilor şi alte cheltuieli de întreţinere. Ridică, în anul 1641, pe Uliţa Ciubotărească din Iaşi, pe un loc de casă cumpărat din banii săi, o şcoală la conducerea căreia va aduce, anul următor, pe rectorul colegiului din Kiev, Sofronie Pociaţki. Aici se predau gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, muzica, geometria, astronomia, teologia, alături de care se învăţau latina, greaca şi slavona.

De numele lui Vasile Lupu este legată şi introducerea tiparului în Moldova. La îndemnul Mitropolitului Varlaam, un adevărat ctitor de cultură românească, domnul cere călugărilor frăţiei din Lemberg literă pentru tiparniţă. Tiparniţa o primeşte de la Mitropolitul Petru Movilă al Kievului, iar prima tipăritură scoasă din teascurile domneşti instalate la „Trei Ierarhi“ va fi „Decretul sinodal“ - hotărârea Sinodului de la Iaşi din 1642 - tipărit la 20 decembrie 1642. Un an mai târziu, în 1643, Varlaam tipăreşte „Cartea românească de învăţătură la dumenecele preste an şi la praznice împărăteşti şi la svănţi mari“ sau „Cazania“. Din aceeaşi tiparniţă vor mai ieşi, în 1644, „Şiapte taine a besearicii“; în 1645, „Răspunsuri la catehismul calvinesc“, redactate de Mitropolitul Varlaam; la 4 martie 1646, „Carte românească de învăţătură de la pravilele împărăteşti şi de la alte giudeţe“ (cunoscută şi sub numele de „Pravile împărăteşti“ sau „Pravilele lui Vasile Lupu“), cel dintâi cod de legi tipărit în limba română; iar în 1649, „Sfânta pravilă a Besearicii“.

Vasile Lupu a murit pe 28 martie 1661 la Istanbul. Trupul său a fost adus la Iaşi, fiind îngropat alături de ceilalţi membri ai familiei în biserica Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“, ctitoria sa de suflet.

Epoca lui Vasile Lupu deschide o nouă şi lungă perioadă în viaţa spirituală şi culturală a Moldovei, constituind primul pas pe care societatea medievală moldovenească îl va face spre epoca modernă. (Obştea Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“)