IPS Laurențiu, Mitropolitul Ardealului: Maica Domnului – „Noul Ierusalim” și Darul cel Mare al Învierii (Scrisoare pastorală, 2021)

Cu rugăciune de mijlocire către Maica Preacurată pentru noi, Vă chemăm cu părintească dragoste la înviere sufletească, din care să izvorască faptele unei noi vieți, de frățietate și solidaritate, prin care să răscumpărăm vremurile grele prin care trecem. Hristos Cel Înviat este cu noi toți! Nu vă temeți! Nu deznădăjduiți! El a biruit lumea și prin El vom birui și noi!

† LAURENȚIU

DIN MILA LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOPUL SIBIULUI ȘI MITROPOLITUL ARDEALULUI

Iubitului nostru cler,

cinului monahal și drept-credincioșilor creștini,

har, milă și pace de la Dumnezeu,

iar de la noi, arhierești binecuvântări!

 

«Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit, saltă acum și te bucură, Sioane, iar tu, Curată, Născătoare de Dumnezeu, veselește-te, întru învierea Celui Născut al tău» (Cântarea a 9-a din Canonul Învierii)

 

Iubiți credincioși,

HRISTOS A ÎNVIAT!

În fiecare an, cel mai minunat și mai tainic moment din viaţa Bisericii noastre este această sfântă noapte de mântuire, acest slăvit praznic al Învierii în care toate sunt pline de lumină. L-am așteptat şi ne-am pregătit pentru acest praznic prin post, rugăciune şi fapte bune, iar odată cu chemarea preotului de a veni şi a lua lumină, intrăm cu toții în atmosfera tainică a Împărăției Cerurilor. Prin toate cântările și actele liturgice, prin toate lecturile biblice ale praznicului, noi facem această minunată trecere, acest Paște – Pesah, împreună cu Hristos. „Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paşti” (Luca 22, 15), le-a spus Mântuitorul ucenicilor la Cina cea de Taină. Această Cină de Taină însă nu s-a încheiat, ci ea continuă veșnic, şi iată-ne şi pe noi chemați în această noapte sfântă să sărbătorim împreună cu El trecerea noastră de la moarte la viaţă şi de pe pământ la Cer. Acum, la acest Praznic al praznicelor şi la această sărbătoare a sărbătorilor, nu facem o simplă rememorare liturgică şi nu dorim să repunem în scenă evenimente întâmplate acum 2000 de ani, ci cu adevărat intrăm cu Hristos în lumina Învierii Lui, gustăm prin El din nou băutura cea nouă a dragostei Sfi ntei Treimi, trecând cu adevărat împreună cu Hristos de la suferințele, necazurile şi întristările lumii acesteia la bucuria cea veșnică a Împărăției iubirii Sale.

Trecerea noastră spre ziua cea neînserată a Împărăției Cerurilor a început în această noapte odată cu citirea mesajului sfânt al Evangheliei, care ne împărtășește bucuria veșnică a Învierii Domnului. Cuvântul Sfintei Scripturi ne duce și pe noi acolo și ne alăturăm mironosițelor care, la ivirea zorilor, în cea dintâi zi a săptămânii au venit la mormântul Mântuitorului ca să Îi ungă preacuratul Său Trup cu miresme. Negăsindu-L pe El, un înger, ca un fulger de lumină, s-a arătat lor și le-a poruncit să nu se teamă, dându-le vestea cea plină de nădejde că Iisus cel răstignit pe care-L căutau nu Se mai afla acolo, ci S-a sculat din morți. Și pe când se întorceau de la mormânt ca să vestească apostolilor și ucenicilor, Însuși Iisus cel Înviat le-a întâmpinat, zicându-le: „Bucurați-vă!” (Mt 28, 1-9). După aceea, arătându-Se și apostolilor Săi, i-a încredințat pe ei și, prin ei, pe noi, pe toți, prin cuvântul cel plin de mângâiere și nădejde: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârșitul veacurilor” (Mt 28, 20).

Iubiți credincioși,

Relatările despre Învierea Domnului pe care le fac toți Sfinții Evangheliști sunt foarte atent alese, pentru ca prin fiecare detaliu să ne ajute să trăim și noi cu intensitate evenimentele acelea și să ne încredințăm de învierea din morți a Mântuitorului Hristos. În Sfintele Evanghelii nu apare descrisă scena pogorârii la iad și nici momentul în care preacuratul suflet al Stăpânului a eliberat pe cei ținuți acolo nu e menționat, ci autorii inspirați prezintă doar scene cu mărturii și martori credibili ai Învierii lui Hristos. Cutremurul, coborârea îngerului de lumină, ostașii înfricoșați, mironosițele care au alergat la mormânt și L-au întâlnit pe El înviat, apostolii care au venit și ei în grabă să vadă mormântul gol și care mai apoi L-au întâlnit și ei, toate acestea sunt descrise de o așa manieră încât evenimentele petrecute acum 2000 de ani să fie credibile și de netăgăduit, pentru ca să participăm și noi la ele.

Sfinții Evangheliști au exclus însă cu bună știință pe cel mai important martor al Învierii, și anume pe Maica Domnului. Ea nu apare menționată să fi fost la mormânt și nici să fi participat la una dintre întâlnirile cu Mântuitorul după Înviere pentru a nu fi pusă la îndoială învierea datorită mărturiei Maicii Preacurate. Tradiția patristică însă ne spune lămurit că ea nicio clipă după răstignirea Fiului ei nu L-a părăsit până la slăvita Sa înviere și înălțare.1 Chiar sinaxarul Duminicii Învierii notează acest fapt, afirmând: „Iar Învierea Domnului așa s-a petrecut: La miezul nopții, pe când străjerii păzeau mormântul, pământul s-a cutremurat și un înger s-a pogorât și a răsturnat piatra de pe mormânt. Ostașii, văzând acestea, s-au înspăimântat și au fugit; numai după aceea s-a petrecut venirea femeilor la mormânt, sâmbătă, după miezul nopții, aproape de revărsatul zorilor. Învierea a cunoscut-o întâi Maica lui Dumnezeu, care, după cum grăiește Evanghelia de la Matei, ședea la mormânt împreună cu Maria Magdalena. Dar spre a nu se arunca îndoială asupra învierii, din pricina dragostei de mamă pentru Fiul său, de aceea zic Evangheliștii că Domnul S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena.”2

Sinaxarul utreniei este o mărturie vie a tradiției patristice, care a văzut în Maica Domnului primul martor al Învierii, ca una care a fost plină de credință și de bărbăție și a stat cu multă trezvie lângă mormânt, fără hrană, fără somn, așteptând Învierea Fiului ei. În vremea Pătimirilor Domnului, așa cum îi prorocise dreptul Simeon, prin sufletul ei a trecut sabia durerii (Lc 2, 35), însă în mijlocul acestei suferințe nedescrise ea nu s-a clătinat în credință și, cu mintea ei curată și luminată de Sfântul Duh, a putut înțelege prin experiere Taina Crucii și a Învierii și fără frică a rămas lângă mormânt pentru a vedea Învierea Mântuitorului. Ei i-au fost încredințate tainele iconomiei mântuirii și de aceea, stând lângă mormânt, ea a văzut totul: cutremurul, venirea îngerului, rostogolirea pietrei celei mari, amorțirea străjerilor, iar mai apoi Însuși Fiul ei i S-a arătat și a încredințat-o de Învierea Lui, a umplut-o de lumina Învierii Sale, făcând din Preacurata Sa Maică primul și cel mai de preț martor al sculării Sale din morți.

În ultima cântare a canonului Învierii o lăudăm și o cântăm pe Maica Domnului cu cuvintele prorocului Isaia ca fiind chip al Bisericii, „noul Ierusalim” și „Sionul” cel tainic și cel plin de lumină peste care slava Domnului a răsărit. De aceea, și în cea de a doua parte a troparului, ne adresăm direct Preacuratei cu aceste cuvinte: „iar tu, Curată, de Dumnezeu-Născătoare, veselește-te, întru învierea Celui Născut al tău”.

Iubiți credincioși,

Irmosul acesta, care a devenit și axionul Praznicului Învierii și pe care îl vom cânta până la Rusalii, ne descoperă această realitate tainică a vieții noastre. În lumina Învierii, Maica Domnului se arată ca noul nostru Ierusalim, ca cetatea noastră de scăpare, ca refugiul, ca limanul cel lin al mântuirii, ca locul unde strălucește de-a pururi lumina Învierii, ca Sionul mângâierii și al bucuriei noastre. Maica Domnului devine astfel pentru noi un dar neprețuit al Învierii. Ea nu doar ne primește, ne apără și ne ocrotește, dar ne și ajută pe noi să ne umplem de lumina și dragostea Fiului ei, Cel răstignit și înviat. Ea ne povățuiește și ne învață cum să-i urmăm ei în toate, cum să stăm cu mintea pururi legată de Dumnezeu, cum să împlinim voia Lui, cum să păzim poruncile Lui, cum să nu părăsim niciodată acest Ierusalim Ceresc, acest tainic Sion, unde strălucește veșnic lumina iubirii Sfintei Treimi.

Noaptea sfântă a Învierii ne descoperă nouă tainele mari ale creștinismului. Acum simțim și vedem, în bucuria revărsării de lumină, că Dumnezeu ne dă nouă tot ce are El ca un Părinte milostiv și preabun. Semn al acestei negrăite prețuiri este faptul că pe cea care a fost aleasă să Îl nască pe Fiul lui Dumnezeu după trup ne-o face și nouă Mamă prin Sfântul Duh, ne-o dăruiește ca pe o cetate sfântă, ca pe un zid de apărare, ca pe un tainic și negrăit ajutor în trecerea noastră, în Paștile nostru spre Împărăția Cerurilor.

Iubiți frați creștini,

Învierea Domnului dă sens vieții noastre. Maica Domnului nu doar ne învață acest lucru prin exemplul vieții ei, dar ne și ajută să înțelegem și să trăim această tainică realitate: Fără răstignire, fără omorârea eului egoist, fără curățire de patimi, nu există Înviere! În Biserică avem tot ceea ce ne trebuie ca să trăim veșnic în lumina Învierii, în tainicul Ierusalim, în Sionul desfătării bunătăților cerești. Pentru a putea și veșnic cu Dumnezeu trebuie să încetăm a mai săvârși păcatul și atunci, plini de curaj, vom înțelege că toate suferințele, necazurile și încercările lumii acesteia sunt îngăduite de Cel care proniază în chip înțelept viața noastră, pentru a ne întoarce prin pocăință sinceră la El. Această pedagogie dumnezeiască noi nu o înțelegem pentru că iubim toate cele ale lumii (Iac 4, 4), și nu pe cele ale Împărăției Cerurilor. De aceea, Mântuitorul nostru ne mai dă și o ultimă și negrăită șansă de a nu pierde calea și ne-o face pe Maica Sa preacurată mama noastră, pedagogul nostru, ajutătoarea și nădejdea noastră. Spre ea să alergăm cu umilință și cu căldură cerând mila și ajutorul ei. Spre ea să ne punem toată nădejdea, crezând cu tărie că, dacă ne vom schimba viețile, dacă ne vom opri de a săvârși păcatul, ea ne va ajuta și ne va scăpa de toate necazurile lumii acesteia.

Iubiți credincioși,

Aceasta este ziua cea mare a Învierii Domnului, ziua veșnică pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm și să ne veselim în ea! Vor urma zilele, lunile și anii pe care Dumnezeu, în înțelepciunea Sa, îi va hărăzi și care nu vor trece deloc așa ușor, cum ne-ar plăcea să credem, dacă nu vom ști să îi transformăm într-o nouă șansă de a-L găsi pe Dumnezeu și de a ne regăsi pe noi înșine în Biserica lui Hristos Cel Înviat, Domnul Vieții. Cu rugăciune de mijlocire către Maica Preacurată pentru noi, Vă chemăm cu părintească dragoste la înviere sufletească, din care să izvorască faptele unei noi vieți, de frățietate și solidaritate, prin care să răscumpărăm vremurile grele prin care trecem. Hristos Cel Înviat este cu noi toți! Nu vă temeți! Nu deznădăjduiți! El a biruit lumea și prin El vom birui și noi! Pentru aceasta, Vă adresăm tuturor îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care să ne însoțească mereu: „Privegheați! Stați tari în credință! Îmbărbătați-vă! Întăriți-vă! Toate ale voastre în dragoste să se facă!” (1 Co 16, 13)

Sărbători Fericite! Întru mulți şi fericiți ani!

Al vostru al tuturor, de tot binele voitor şi pururea rugător către Hristos, Învierea noastră,

 

† Dr. Laurențiu Streza,

Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului 

 

1 Sfântul Roman Melodul, Condacul 12, Imnul 35, la: J. Grosdidier de Matons, Romanos le Mélode. Hymnes, vol. 1-5 [Sources chrétiennes 99, 110, 114, 128, 283. Paris: Éditions du Cerf, 1:1964; 2:1965; 3:1965; 4:1967; 5:1981]: 536-540; Sfântul Gheorghe la Nicomidiei, Cuvântul 8 și 9, în PG 100, 1489C și 1492D-1493A; Sfântul Grigorie Palama, Cuvânt despre Înviere și despre mironosițe, în PG 151, 236-248C.

2 Penticostar, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1999, p. 19.

De la același autor

Ultimele din categorie