† LAURENŢIU,
DIN MILA LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOPUL SIBIULUI ŞI
MITROPOLITUL ARDEALULUI

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept credincioșilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi arhierești binecuvântări! 

„Ce vom aduce Ţie, Hristoase, că Te-ai arătat pe pământ ca un om pentru noi? Fiecare din făpturile cele zidite de Tine mulţumire aduce: îngerii cântarea, cerurile steaua, magii darurile, păstorii minunea, pământul peştera, pustiul ieslea, iar noi pe Maica Fecioara. Dumnezeule, Cel ce eşti mai înainte de veci, miluieşte-ne pe noi” (stihiră la Vecernia Naşterii Domnului)

Iubiții mei fii duhovniceşti,

Anul nostru bisericesc este atât de frumos împodobit de cu Praznice și sărbători prin care noi participăm în mod real şi suntem contemporani cu principalele evenimente din istoria mântuirii, actualizate tainic pentru noi. La toate aceste ocazii unice de bucurie duhovnicească, prin scrisorile noastre pastorale vă transmitem binecuvântarea lui Dumnezeu și îndemnuri părintești legate de semnificațiile fiecărui praznic. An de an, de Crăciun, am dorit să evidențiem un aspect pe care l-am considerat important în înțelegerea şi experierea tainei celei mari a Naşterii Domnului. Anul acesta vom medita împreună asupra faptului că sărbătoarea Crăciunului trebuie să fie pentru noi toți nu doar un prilej de bucurie, cât mai ales unul de mulțumire sinceră. Vom arăta, în primul rând, de ce bucuria noastră trebuie să fie una mulțumitoare, cu această ocazie, şi în al doilea rând vom vedea modul în care ne putem exprima şi manifesta această mulțumire în viaţa Bisericii şi în viaţa noastră personală.

Naşterea Domnului este un mare praznic şi un unic prilej de bucurie pentru noi toți. Suntem bucuroși acum oricâte necazuri şi suferințe am avea. Ne exprimăm bucuria prin frumoasele colinde şi prin imnografia bogată a Bisericii. Naşterea Domnului este evenimentul care ne aduce pace şi bucurie negrăită în inimile noastre. Este un dar ceresc pe care îl primim în fiecare an, este darul Pruncului ceresc care ne aduce bucurie şi pentru care trebuie să mulțumim. Bucuria noastră trebuie să fie una plină de mulțumire, căci nu există primire de daruri fără recunoștință față de dăruitor. În acest sens, Sfânta Scriptură şi scrierile Părinţilor Bisericii şi ale imnografiilor ne învaţă pentru ce trebuie să mulțumim lui Dumnezeu la acest mare praznic şi mai ales ne indică modul în care îi place lui Dumnezeu să o facem.

Suntem acum la mai bine de 2000 de ani de evenimentul venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu şi Evanghelia acestui praznic ne descrie modul în care a binevoit Ziditorul a toate să Se pogoare la neamul nostru, să ia firea noastră căzută pentru a o restaura şi a o îndumnezei. Pentru noi relatările evangheliștilor nu sunt simple narațiuni sau descrieri pe care le auzim an de an sau simple recompuneri şi re-prezentări ale unor evenimente trecute de care ne bucurăm şi ne emoționăm în prezent, ci prin ele noi devenim contemporanii acelor fapte minunate săvârșite în trecut de Dumnezeu şi actualizate neîncetat în viaţa Bisericii. Cum este posibil şi cum se petrece acest fapt minunat? Cum putem fi noi părtași la ceva ce s-a petrecut cu mii de ani în urmă? Cum putem primi un aşa mare dar şi cum putem să mulțumim pentru el? Iată întrebări care trebuie să ni le punem în aceste zile de sărbătoare!

Iubiţi credincioşi,

Biserica este Mama noastră şi ea ne dă răspuns la toate întrebările noastre. Ea ne învaţă că Hristos chiar dacă trupește şi în mod văzut nu mai este prezent lângă noi, El este totuși duhovnicește prezent între noi şi în noi, în mod nevăzut, prin Sfintele Taine. Ea ne arată mereu că El este cu noi neîncetat, după cum a şi promis Sfinţilor Apostoli, când a spus: „iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului…” (Mt. 28, 20). El este prezent neîntrerupt în Sfânta Sa Biserică şi prin urmare, de fiecare dată, ca și astăzi, El este Cel care ne invită la acest praznic, El este Cel care ne cheamă la masa Sa plină de bucurie. Hristos este Cel care ne face părtași bucuriei Sale la un anume eveniment al vieţii Sale pământeşti, care este viu şi mereu actual în Sine şi la care dorește să ne facă şi pe noi părtași. Totul în Biserica noastră „este viaţă” şi nu o simplă comemorare, de care să ne emoționăm. Este viaţă adevărată, pentru că noi gustăm real din viaţa lui Hristos, pentru că El Însuși dorește să ne dăruiască tot ceea ce are El. Toată dragostea Lui vrea să ne-o împărtăşească şi de aceea a venit la noi, de aceea El bogat fiind S-a sărăcit coborând în lumea noastră pentru a ne aduce nouă lumea Sa, universul dragostei Sale.

Aceasta este perspectiva din care trebuie să înțelegem praznicul Naşterii Domnului: nu noi suntem autorii, nu noi recreăm cadrele acestui praznic, nu noi recompunem o realitate din trecut simplu amintindu-ne prin cântări şi ritual de ea, ci noi suntem invitații Lui, la această sărbătoare a Lui, la care El ne cheamă la Cina bucuriei Sale, care este Sfânta Liturghie. La această masă festivă El ne vorbește despre toate evenimentele vieţii Sale şi ne face prin dragostea lui capabili să le şi trăim împreună cu El în toată intensitatea lor, dar în același timp El ne şi hrănește şi dăruieşte însuși Sfântul Său Trup şi Scumpul Său Sânge spre mâncare, ca astfel să Îl avem pe El întreg în noi, cu toată intensitatea iubirii Sale, de aşa manieră încât în mod real tot ceea ce are El să avem şi noi, bucuriile Lui să fie ale noastre, dar şi reciproc toate suferințele şi bucuriile noastre să fie simțite şi trăite de El.

Astfel, participând la această Cină dumnezeiască şi luând hrană Trupul şi Sângele Lui El ne spune că a venit şi vine mereu la noi nu ca într-o vizită, ci ca să ne ia la El, să ne ducă în Împărăţia Sa, dacă vom dori să facem voia Sa, să păzim poruncile Sale. El ne spune prin imnografia Bisericii că, bogat fiind El a dorit să sărăcească pentru noi, pentru a ne îmbogăți, că a dorit să fie înfășat cu scutece, ca să dezlege păcatele noastre, că a fost primit ca un străin, El, Stăpânul tuturor ca să ne scape pe noi de tirania diavolului. Tot prin glasul Bisericii El ne arată cum este lumea viitoare care a pregătit-o pentru noi şi ce trebuie noi să facem ca să putem intra în ea. Pentru această coborâre şi venirea neîncetată a Lui la noi, din dragoste, trebuie să Îi mulțumim, căci nimeni şi nimic nu L-a obligat şi nu L-a determinat pe Ziditorul nostru să vină neîncetat la noi decât numai dragostea lui, iar această noblețe şi iubire nespusă a Lui așteaptă din partea noastră un răspuns pe măsură. La această stare de recunoștință de care suntem datori ne îndeamnă și Sf. Apostol Pavel, când zice: „Iar lui Dumnezeu mulțumire să aducem pentru darul Său cel negrăit” (2 Cor 9, 15).

Iubiţi fraţi în Hristos,

Tot Sfânta noastră Biserică ne învaţă și cum trebuie să – I mulțumim lui Dumnezeu pentru toate câte ne dăruieşte nouă neîntrerupt. Mulțumirea cea mai mare pe care o putem aduce Ziditorului nostru nu trebuie să se rezume doar cântările de bucurie ale acestui praznic, ci ea trebuie să fie o mulţumire prin fapte, o mulţumire vie, o mulţumire din adâncul fiinţei noastre. Cea mai mare bucurie şi cea mai mare mulţumire pe care o putem aduce Mântuitorului este să intrăm în lumea Lui, în universul dragostei Lui, să ne facem vrednici prin virtuţi, să gustăm din toate darurile bunătăţii Lui. Lumea Lui nu este ca lumea noastră. Ca să putem intra în lumea Lui, trebuie să ieşim dim lumea noastră a păcatului. Preţul intrării în lumea bucuriei este plătit prin moartea Lui. Acest „bilet de intrare” în Împărăţia veşnicei Sale iubiri, preţuit cu sânge nu este altceva decât însăşi viaţa sacramentală a Bisericii, prin care noi suntem mereu chemaţi să ne unim şi să trăim cu Hristos. El este „Chemarea noastră Care vine neîntrerupt ca să Îşi unească cu Sine pe noi cei înstrăinaţi de desfătarea raiului” (Cântarea a 8-a a Canonului Înainteprăznuirii din ziua de 20 decembrie, Minei, p. 286), aşa cum ne învaţă imnografia Bisericii în zilele pregătitoare pentru acest praznic.

Mântuitorul vine mereu la noi ca să ne unim cu El, să primim tot ceea ce vrea El să ne dea. El vrea tot să ne dea ce are El, însă noi nu putem primi aceste daruri şi nu putem să gustăm din ele atâta timp cât iubim altceva decât pe El. Atâta vreme cât iubim lumea cu toate plăcerile și dezmierdările ei, în loc să cultivăm virtuțile creștine, nu suntem capabili să gustam din darurile lui Hristos. Sfântul Apostol Iacob ne îndeamnă să nu iubim lumea şi toate ale ei, căci „iubirea lumii este vrăjmășie lui Dumnezeu” (Iacob 4,4), iar Sfântul Ioan Evanghelistul ne arată ce este iubirea lumii, spunând că: „tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume” (I Ioan 2, 16).

Iubiţi credincioşi,

Atunci când vrem să mulțumim cuiva suntem în stare să facem orice efort pentru a bucura pe acea persoană, exprimându-ne astfel recunoștința. Tot aşa dacă dorim cu orice preţ să-I mulțumim Mântuitorului pentru toate darurile Sale negrăite dăruite nouă, atunci trebuie să ne dăruim Lui cu întreaga noastră fiinţă, după cum ne învaţă Sfântul Grigorie Teologul.[1] Să fim astfel pe pământ niște urmași adevărați ai Lui, niște ucenici fideli, făcând voia Lui, păzind poruncile Lui. Doar atunci când viaţa Lui devine viaţa noastră, prin spovedanie sinceră şi prin Sfânta Împărtășanie, vom putea înțelege că sfintele sărbători nu sunt ale noastre, ci sunt ale Domnului şi prin urmare noi suntem chemați, după cuvântul aceluiași mare sfânt ierarh, „să sărbătorim nu ca la un praznic omenesc, ci ca la unul dumnezeiesc; nu lumește, ci supralumeşte; nu pe cele ale noastre, ci…, pe cele ale Stăpânului; …nu cu ospețe şi beții care duc la desfrâu şi la nelegiuiri, ci cu milostenii şi fapte bune, sârguindu-ne să ne întrecem între noi în cumpătare, neuitând de săraci, fiindcă tot ce prisosește şi este peste nevoie este necumpătare şi toate acestea în vreme ce alţii, făcuți şi ei din unul şi același lut şi din aceeași plămadă cu noi, sunt flămânzi şi în strâmtorări!”[2].

Astăzi suntem chemați cu toții să încercăm, cu recunoștință, curaj și încredere în nemărginita iubire milostivă a lui Dumnezeu să rămânem credincioși Pruncului Divin și să-L primim să Se nască și în inimile noastre, aducând pacea și bucuria mântuitoare.

Bunul, Milostivul și Iubitorul de oameni, Dumnezeu să ne rânduiască tuturor:
Sărbători fericite!
An Nou binecuvântat!
Întru mulţi şi fericiți ani!
Al Vostru arhipăstor şi rugător fierbinte către Dumnezeu,

† Dr. Laurenţiu Streza,
Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

[1] De pauperum amore (Oratio 14), PG 35, 885D.

[2] Cuvântarea 38,4-5.