† LAURENŢIU,

DIN MILA LUI DUMNEZEU

ARHIEPISCOPUL SIBIULUI ŞI

MITROPOLITUL ARDEALULUI,

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioșilor creștini, har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhierești binecuvântări!

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

 Sfânta noastră Biserică aduce negrăită bucurie şi speranță în viețile noastre prin toate praznicele și sărbătorile ei liturgice. Cu toții aşteptăm aceste momente duhovniceşti de maximă intensitate din timpul anului bisericesc şi ne pregătim pentru ele. Dorim, și astăzi, ca prin frumoasele colinde şi cântările Praznicului Nașterii Domnului să ieşim din monotonia şi greutăţile vieţii noastre de zi cu zi şi să intrăm într-o nouă realitate, într-o nouă lume, într-o atmosferă de taină şi de bucurie, care este cea a vieţii lui Dumnezeu. În chip smerit şi plin de delicateţe, Hristos vine la noi pentru a ne vorbi de tainele Împărăţiei Sale, pentru a ne face să gustăm din viaţa Sa, pentru a ne umple de fericirea şi bunătatea dragostei Sale. De aceea așteptăm cu atâta nerăbdare şi cu atâta bucurie această mare sărbătoare a Întrupării Domnului, pentru că numai în Biserica lui Hristos avem marea binecuvântare ca viaţa lui Dumnezeu să devină conţinutul vieţii noastre!

Ştim şi simţim pe tot parcursul anului bisericesc tainicul adevăr al acestei afirmaţii. Venirea lui Dumnezeu în lume nu este pentru noi o filă de istorie de care cu pietate ne aducem aminte, la un moment dat, şi pe care o comemorăm prin cântări şi imne liturgice. Întruparea lui Dumnezeu chiar dacă s-a petrecut acum 2000 de ani, în chip miraculos şi tainic, bucuria venirii în lume a Pruncului ceresc este mereu actuală şi în fiecare an este mereu nouă şi aducătoare de speranţă şi de bucurie, pentru că ea ne vine din interiorul nostru, şi anume din cămara tainică a inimii, unde Hristos este sălăşluit în noi, prin Sfântul Botez. Hristos este viaţa cea nevăzută, seva divină, sădită în noi prin Sfintele Taine şi această Viaţă a Lui rodeşte în noi atunci când vorbim cu El prin rugăciune, când ne spovedim curat şi sincer, când ne împărtăşim cu vrednicie cu Sfântul Trup şi Scumpul Său Sânge, rămânând, astfel, veşnic în comuniune cu El.

Iubiţi credincioşi,

Dacă în familiile noastre obişnuim ca orice eveniment important să îl marcăm printr-o masă festivă, la care să oferim toată dragostea noastră, atât în chip văzut, cât şi nevăzut celor care sunt invitaţi, tot aşa în Biserică, în această mare familie duhovnicească, Mântuitorul Hristos ne cheamă la toate evenimentele importante ale vieţii Lui şi ale sfinţilor bineplăcuţi Lui să stăm la masă cu El, să mâncăm împreună cu El, să ne desfătăm şi să gustăm din toate bunătăţile pe care le-a dobândit pentru noi. Ambianţa este sfântă, tainică şi plină de bucurie. Hrana este Însuşi Hristos, Trupul şi Sângele Său. Cina este veşnică şi ea se petrece în Cer. La ea luăm parte în mod real la fiecare Sfântă Liturghie, în care Hristos ne descoperă viaţa Lui trăită pe pământ pentru noi și ne face să o și retrăim, El devenind astfel conţinutul vieţii noastre, prin Sfânta Împărtăşanie. Şi atât de accesibilă şi atât de umană vrea Hristos să facă această realitate cerească pentru noi încât acolo, alături de El, la dreapta Sa o are alături pe Preacurata lui Maică, chintesența afecțiunii iubitoare, pe care ne-a dat-o ca şi mai mult să îndrăznim a ne apropia de El, pentru a simţi că Cerul s-a coborât pe pământ. El nu mai e distant, înspăimântător şi depărtat de noi, căci în Cer este o Maică care L-a născut, care stă alături de Dumnezeu, având, pe de o parte, prin bunăvoinţa Lui, autoritatea de Maică asupra Lui atunci când se roagă pentru noi, iar pe de alta, duioşie de Maică pentru greutăţile noastre.

Aceasta este perspectiva din care trebuie să trăim şi să ne bucurăm de praznicul cel mare al Naşterii Domnului. Ospăţul acestei sărbători se petrece în Cer! La această realitate tainică, fiind încă îmbrăcaţi cu trup muritor, noi putem lua parte prin rânduiala văzută a Sfintei Liturghii. Doar în această ambianţă deosebită putem să înţelegem Taina Întrupării, prin care Dumnezeu Cel Atotputernic a dorit să mântuiască lumea, în acest mod paradoxal, venind El Însuşi la făpturile Sale, care se depărtaseră de la El. Putem înțelege de ce a ales El acest mod tainic de a vorbi cu zidirea Sa, de a o curăţa şi de a o sfinţi, asumându-Și-o total, îmbrăcându-Se cu firea făpturii mâinilor Sale. Doar aici şi astfel putem înţelege cum în iubirea Lui negrăită şi plină de delicateţe, Dumnezeu nu a vrut să ne mântuiască cu forţa, nu a vrut printr-o simplă poruncă să ne atragă la Sine fără voia noastră, silindu-ne astfel libertatea, ci El a ales acest mod tainic și mai presus de înțelegerea noastră, să vină în lumea noastră în chipul smerit al unui Prunc şi să se nască dintr-o Maică Fecioară. Doar la Masă împreună cu Hristos putem înţelege de ce nu a venit la noi cu toate oştile sale cereşti, de ce nu a venit să Îşi arate puterea, ci iubirea nemărginită şi mila Sa nespusă, alegând să ni se arate atât de smerit ca un Prunc dumnezeiesc, Care nu a dorit şi nu doreşte să intre cu forţa în viaţa noastră și Care stă la ușă şi bate, aşteptând ca la iubirea Lui să răspundem cu iubirea noastră.

Doar participând la Sfânta Liturghie noi putem să cunoaştem tainele adânci ale planului lui Dumnezeu de mântuire a lumii, pentru că atunci când stăm la masă cu Hristos şi vorbim curat cu El devenim casnici şi prieteni ai Lui şi tot ce a trăit El şi a făcut pentru noi capătă o relevanţă deosebită pentru viaţa noastră. Atunci când gustăm din Masa Lui dumnezeiască, când ne împărtăşim de darurile Lui negrăite simţim nevoia să răspundem la această Iubire cu iubirea şi recunoştinţa noastră. Sfinţii care sunt acum şi ei alături de noi la această Cină cerească şi care au ştiut să facă în ei lucrătoare viaţa lui Hristos şi să răspundă la iubire cu iubire, ei ne învaţă ce să facem ca să întoarcem Ziditorului talantul dragostei dumnezeieşti, plin de rodul ostenelilor noastre. Sfântul Ioan Gură de Aur ne transmite şi nouă îndemnul lui Hristos adresat aleșilor Săi la Cina cea veşnică a iubirii Sale: „De vrei să te împodobeşti, împodobeşte-te cu podoaba Mea! De vrei să te înarmezi, înarmează-te cu armele Mele! De vrei să te îmbraci, îmbracă-te cu haina Mea! De vrei să te hrăneşti, hrăneşte-te la masa Mea! De vrei să călătoreşti, călătoreşte pe calea Mea! De vrei să moștenești, moștenește moștenirea Mea!… Eu nu-ți cer plată pentru cele ce-ţi dau, ci-ţi mai datorez şi răsplată de vrei să te foloseşti de toate cele ale Mele! Ce dărnicie o poate egala pe aceasta? «Eu îți sunt tată, îți spune Hristos, Eu îţi sunt frate, Eu îţi sunt Mire, Eu îţi sunt casă, Eu îţi sunt hrană, Eu îţi sunt haină, Eu îţi sunt rădăcină, Eu îţi sunt temelie, sunt tot ce vrei! Ca să n-ai nevoie de nimic, Eu îţi voi şi sluji! Că am venit să slujesc, nu să Mi se slujească. Eu îţi sunt şi prieten şi mădular şi cap şi frate şi soră şi mamă! Eu sunt totul! Am sărăcit pentru tine pentru ca tu să fii bogat! Un singur lucru îţi cer numai: să Îmi fii apropiat Mie! Eu sunt sărac pentru tine, cerşetor pentru tine, în iesle pentru tine, pe cruce pentru tine, în mormânt pentru tine. Sus, pentru tine mijlocesc; jos, pentru tine solitor am venit de la Tatăl. Tu eşti totul pentru mine; şi frate şi împreună moştenitor şi prieten şi mădular!»”.

Iubiţi fraţi creştini,

 Dacă Gazda Cinei cereşti ne vorbeşte astfel şi ne oferă un ospăţ atât de bogat, cu atâtea daruri negrăite, şi noi trebuie să-I oferim la rândul nostru daruri alese, aşa cum au făcut-o magii, care, povăţuiţi de puterea stelei, au adus Pruncului născut în Betleem ceea ce au avut ei mai de preț, şi anume: aurul lămurit, cum spune imnograful la stihoavna vecerniei praznicului, ca unui Împărat al veacurilor, tămâie ca unui Dumnezeu al tuturor…, iar smirnă ca Unuia fără de moarte.

Sfinţii, casnicii lui Dumnezeu, ne învaţă, ne arată şi ne îndeamnă ce daruri să aducem şi noi ca mulţumire Împăratului a toate. Tot Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că darul cel mai de preț de care Se bucură Hristos este voia noastră liberă şi, de aceea, cea mai mare bucurie pe care o putem face Gazdei noastre cereşti este aceea de a asculta, de a ne supune voia poruncilor lui Dumnezeu, de a asculta de glasul conştiinţei şi de cel al duhovnicului. Doar dăruind inima noastră lui Dumnezeu vom dori, spune acelaşi mare sfânt părinte, să dăruim şi mai mult Lui din toate darurile materiale pe care le avem tot de la El, făcând milostenie săracilor, cu care Hristos se identifică: „Împrăştie-ţi, dar, bogăţia, ca să n-o pierzi!, ne îndeamnă El, n-o ţine la tine, ca s-o ai! Aruncă-o, ca s-o păstrezi! Cheltuieşte-o, ca s-o câştigi! Chiar de-ar trebui s-o păstrezi, n-o păstra, că negreşit o pierzi! Încredinţeaz-o lui Dumnezeu! Din mâna Lui nimeni n-o poate răpi! Nu da bani cu camătă, că nu ştii de-ai să câştigi! Ci împrumută-L pe Cel Ce-ţi dă o dobândă mai mare decât toată averea pe care o ai! Dă-ţi banii tăi cu împrumut acolo unde nu-i invidie, unde nu-s pârâşi, unde nu-i viclenie, unde nu-i teamă! Împrumută-L pe Cel Ce n-are nevoie de nimic, dar care are nevoie de tine! Împrumută-L pe Cel Ce hrăneşte pe toţi, dar suferă de foame, ca tu să nu flămânzeşti! Împrumută-L pe Cel Ce S-a făcut sărac, ca tu să te îmbogăţeşti! Dă-ţi banii tăi cu împrumut acolo unde nu-i moarte, ci culegi viaţă în loc de moarte! Dobânda aceasta îți dă Împărăția Cerurilor”.

Iubiţi credincioşi,

Cât de multe daruri şi ce mari bucurii are pentru noi Dumnezeu! Cât de datori suntem iubirii Lui nemărginite! Fiecare dintre noi, în viaţa de zi, cu zi putem să ne facem slujitorii acestei Bunătăți venite în lume ca să ne aducă atâtea daruri! Atunci când iubim pe cineva căutăm să îi facem voia şi ne dorim tare mult să nu ieşim din cuvântul lui. De aceea, trebuie ca noi să ne străduim să citim mereu Sfintele Scripturi şi scrierile Sfinților Părinţi, pentru a cunoaște care este voia lui Dumnezeu pentru noi şi care sunt poruncile pe care trebuie să le păzim.

Dacă atunci când iubim pe cineva şi acela ne cheamă la o sărbătoare mare, la un eveniment deosebit din viaţa lui la care face o masă bogată, atunci trebuie să răspundem şi noi cu daruri la această invitaţie pentru a împlini astfel comuniunea dragostei dintre noi. Tot aşa se cuvine ca şi noi să ne străduim să răspundem cât mai des la chemarea Domnului la Sfânta Liturghie, Ospăţul ceresc și veşnic al lui Hristos, aducând fiecare „ofranda dragostei muncii noastre”, prescura adusă la Altar, care reprezintă simbolic, dar şi real, tot efortul nostru de a ne dărui viaţa lui Dumnezeu. Ce schimb minunat facem atunci: aducem lui Dumnezeu un dar pământesc şi primim în schimb daruri cereşti. Aducem efortul vieţii noastre şi primim în schimb Jertfa vieţii îndumnezeite a lui Hristos! Aducem pe pomelnic numele celor dragi ai noştri, vii şi adormiţi, iar Hristos îi duce cu Sine în faţa Tatălui şi îi umple de iubirea şi milostivirea nemărginită a Părintelui ceresc!

Să ne străduim în timpul scurt al acestei vieţi să schimbăm mereu daruri cu Dumnezeu! Merită toată strădania noastră acest „schimb dumnezeiesc” cu Ziditorul a toate!

În aceste zile de mare bucurie cerească să ne aducem aminte și de semenii noștri, sărmani, bolnavi și fără de ajutor, din spitale, din case de bătrâni sau din orfelinate! Să îi cercetăm cu iubire milostivă, după puterea noastră, aducând pentru fiecare și un mic dar spiritual, o rază de lumină, o bucurie, o speranţă mântuitoare coborâtă din cer în noaptea de Crăciun. Toate să le facem spre slava lui Dumnezeu!

La acest strălucit Praznic al Naşterii Domnului vă transmitem îndemnul Sfântului Ioan Gură de Aur cuprins în una dintre omiliile sale dedicate acestei sărbători, în care arată că ceea ce ni se dă la Cina acestui praznic este „medicament pentru rănile noastre, o visterie neîmpuținată, care ne agonisește Împărăția Cerurilor”. Și ne îndeamnă „să ne apropiem plini de o spaimă sfântă, şi plini de mulţumire să cădem mărturisind păcatele noastre, plângând de întristare pentru relele ce am făcut, întinzând mâinile la rugăciune către Dumnezeu. Astfel curăţindu-ne, să ne apropiem cu toată liniştea şi rânduiala către Împăratul Cerului. Ca o sărutare duhovnicească să primim Jertfa cea curată şi sfântă, să ne aţintim ochii noştri cu râvnă spre dânsa şi să ne înflăcărăm inimile noastre, ca să nu ne adunăm aici spre osândire, ci spre înfrânarea sufletului, spre dragoste, spre fapta bună, spre împăcarea cu Dumnezeu, spre o pace adâncă, spre câştigarea nenumăratelor bunătăţi, pentru ca noi înşine să ne sfinţim şi să zidim pe aproapele nostru”.

Bucuria mântuitoare a Nașterii Domnului să pătrundă și să rămână în inimile noastre, iar pacea de Sus să cuprindă întreaga lume. Vă dorim tuturor, din adâncului sufletului:

Sărbători fericite!

An Nou binecuvântat!

Întru mulți şi fericiți ani!

Al Vostru arhipăstor şi smerit rugător către Dumnezeu,

† Laurențiu,

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului