IPS Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi: „Să ne înălțăm și să-L întâmpinăm pe Hristos cel din ceruri!” (Scrisoare pastorală, 2020)

Cuvântul ierarhului

IPS Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi: „Să ne înălțăm și să-L întâmpinăm pe Hristos cel din ceruri!” (Scrisoare pastorală, 2020)

    • IPS Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi: „Să ne înălțăm și să-L întâmpinăm pe Hristos cel din ceruri!” (Scrisoare pastorală, 2020)
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Îl rog pe Cel născut în iesle să vă dăruiască sănătate și spor în credință, nădejde statornică și împăcare sufletească căci El ne este Mântuitor! Vă îmbrăţişez frăţeşte în Hristos Domnul şi vă urez Sărbători fericite şi La mulţi Ani!

† NICOLAE

din mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Statelor Unite ale Americii și Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi

Iubitului cler şi dreptslăvitorilor creştini,

har, pace şi bucurie de la Hristos Domnul, iar de la noi arhierească binecuvântare.

Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis prin proorocul care zice „Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte Cu noi este Dumnezeu” (Matei 1, 22-23).

Preacucernici Părinţi, Iubiţi Credincioşi,

La acest praznic slăvit vă vestesc și eu împreună cu îngerul că Dumnezeu este cu noi, că Dumnezeu nu ne-a părăsit, că Dumnezeu nu și-a uitat creația și nu-i ignoră suferința, că Dumnezeu ne trimite Mântuitor. Întruparea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria este izvorul nădejdii creștinului în pronia lui Dumnezeu pentru fiecare moment al viețuirii sale pământești ca pregătire pentru viața cea veșnică.

Vestirea aceasta este cuprinsă în prezentarea evenimentului Nașterii Domnului de Sf. Evanghelist Matei: „Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu" (Matei 1, 18-23). Este încredințarea Dreptului Iosif de către îngerul Domnului că cele ce s-au petrecut cu Fecioara Maria sunt rodul lucrării lui Dumnezeu spre mântuirea neamului omenesc. Este vestirea deodată a lucrării Fiului Întrupat prin numele Iisus și descoperirea planului lui Dumnezeu pentru omenire prin numele Emanuel.

Sf. Ioan Gură de Aur explică această legătură a numelor în textul mateian: „Aș putea fi întrebat: Dar atunci pentru ce nu s-a numit Emanuel, ci Iisus Hristos? Îngerul nu a spus Vei chema ci Vor chema, adică mulțimile de oameni și faptele săvârșite de Hristos. În acest text, numele Emanuel este dat de faptele săvârșite de Hristos... De aceea cuvintele Îl vor chema Emanuel nu înseamnă altceva decât că vor vedea că Dumnezeu este cu oamenii. Totdeauna a fost Dumnezeu cu oamenii, dar niciodată atât de lămurit ca acum.”[1] Iar Sf. Nicolae Velimirovici întărește această explicație: „Și o chemare și cealaltă dă glas dintru adâncuri temeiului pentru care a venit Hristos în lume și lucrării Lui întrânsa. El vine să ierte, să aibă milă de oameni, să-i mântuiască de păcatele lor și de aceea se va numi Mântuitor, Iisus. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu?... Nimeni nu cunoaște întreaga grozăvie a păcatului decât numai Dumnezeu Care este fără de păcat. Și nimeni nu poate pătrunde la inima lumii ca să scoată de acolo viermele (păcatului) și să-l arunce afară decât numai Dumnezeu.”[2] Cei doi părinți tâlcuiesc vestirea îngerului către Iosif și cele două nume date pruncului ca descoperirea coborârii lui Dumnezeu pe pământ pentru izbăvirea omului de păcat și încredințarea lui de purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Această vestire nu este una a istoriei trecute, nu este o amintire pioasă a nașterii unui înțelept, ci este vestirea prezentului Nașterii lui Hristos. În dimineaţa Crăciunului, la slujba Utreniei ne vestim cu bucurie: „Hristos Se naşte, măriţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!” Împreună cu îngerii, cu păstorii şi cu magii suntem martori ai Întrupării Cuvântului, suntem mărturisitori ai veștii celei bune că Dumnezeu nu ne-a uitat şi ne-a trimis Mântuitor. Hristos se naşte în sufletul fiecăruia dintre noi, dăruindu-ne ceea ce este mai de preţ pe pământ, credinţa şi speranţa în puterea răscumpărării Lui.

Această Naștere acum ne revendică, ne cere să ne înălțăm și să-l întâmpinăm pe Hristos cel din ceruri. Mântuirea noastră în Hristos nu este un proces pasiv, ci unul activ, unul de participare, de dăruire, de jertfire. Mântuirea este darul lui Hristos, dar se realizează prin Hristos. „Hristos este împlinirea ființei reale a omului – coroană a creației – pentru că în El omul e deplin unit cu Dumnezeu”, spune Părintele Dumitru Stăniloae.[3] Hristos este ținta înălțării noastre, dar El este și calea și ajutorul nostru spre această țintă: „În Hristos ni s-a deschis calea spre ținta deplinei umanizări și El e calea spre aceasta, căci este calea spre comuniunea cu Dumnezeu ca o comunitate de persoane... Prin Întruparea Sa ca om Hristos ne-a făcut accesibilă comuniunea cu Sine ca Dumnezeu în formă umană culminantă, mai bine zis cu întreaga Sfântă Treime. Numai Iisus Hristos ne-a dat puterea să ieșim deplin din egoismul păcatului, din închisoarea limitelor naturii (umane) și al coruptibilității ce se încheie cu moartea.”[4]

Împlinirea mântuirii în Hristos și prin Hristos este descoperită tot de Părintele Stăniloae în cuvinte profunde și pline de speranță: „Omul devine prin Iisus Hristos fiul al lui Dumnezeu și semen al lui Iisus Hristos-Dumnezeu. E cea mai înaltă demnitate și stare la care e ridicat. Dar ce altceva înseamnă aceasta dacă nu ridicarea la cea mai intimă comuniune eu-Tu cu Dumnezeu? Iar cine stă în comuniune cu Dumnezeu este veșnic, căci pe cine iubește Dumnezeu atât de mult încât îl primește în comuniune cu Sine, nu-l poate lăsa să piară...”[5]

Iubiți credincioși,

Întreaga lume se află de mai multe luni cuprinsă de frica de boală și de moarte, de întrebări grave privind viitorul fiecăruia, al familiei, al comunității și al lumii. Creștinul poate afla răspuns la aceste întrebări mărturisind credința în Întruparea Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră și privind spre Hristos ca țință a viețuirii noastre. Dacă dorim să aflăm răspunsuri aducătoare de pace, trebuie să ne întoarcem la Hristos, să ne punem nădejdea în El, căci El este reperul neschimbat al existenței noastre, El este același „ieri și azi și în veci” (Evrei 13, 8). Sf. Sofronie Saharov, contemporan cu noi și cu problemele lumii noastre, ne încredințează că numai în Hristos vom afla răspuns: „Iisus Hristos este măsura tuturor lucrurilor dumnezeiești și omenești... În El găsim răspunsul la toate problemele noastre, care, fără El, ar fi de nerezolvat. El este cu adevărat axa mistică a universului.”[6]

Cu acest îndemn, îl rog pe Cel născut în iesle să vă dăruiască sănătate și spor în credință, nădejde statornică și împăcare sufletească căci El ne este Mântuitor! Vă îmbrăţişez frăţeşte în Hristos Domnul şi vă urez Sărbători fericite şi La mulţi Ani!

Al vostru frate întru rugăciune către Dumnezeu,

† Mitropolit NICOLAE

Chicago, Praznicul Naşterii Domnului, 2020

[1] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia V, PSB 23, București, 1994, p. 68.

[2] Sf. Nicolae Velimirovici, Predici, Editura Ileana, București, p. 24.

[3] Preot Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 2, București, 1997, p. 23.

[4] Ibidem, p. 22.

[5] Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului, Craiova, 1993, p. 90.

[6] Arhim. Sofronie Saharov, Rugăciunea – experiența vieții veșnice, Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 39.

Citește despre: