Iscusit în viaţa duhovnicească
Viaţa duhovnicească este arta artelor.
Să nu crezi că vei putea deveni degrabă iscusit în viaţa duhovnicească; ea este arta artelor; nu doar teoria, ci şi practica este de trebuinţă, iar având-o pe aceasta se pot întâmpla multe căderi şi ridicări. Îmi scrii că te-a durut în adâncul iniimii demascarea pe care ţi-am făcut-o, „aşa încât te-a lovit în moalele capului". Acest lucru trebuie să-ţi arate aşezarea ta neputincioasă, care se va îndrepta prin prihănire de sine şi smerenie. Dacă numai te voi mângâia pe căpuşor, ce folos vei avea din aceasta?
(Sfântul Macarie de la Optina, Filocalia de la Optina, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2009, p. 156)
Maica Domnului – smerenia care a încăput dumnezeirea
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro