Din punct de vedere istoric, evoluţia Patriarhiei Antiohiei, precum şi a celorlalte trei Patriarhii (după vechimea lor, Constantinopol, Ierusalim şi Alexandria), a fost determinată de evenimentele istorice care s-au derulat. De-a lungul timpului, Antiohia a fost sub diferite stăpâniri politice: sub arabi (între 658 și 969), sub bizantini (între 969 și 1085), sub turci selgiucizi (între 1085 și 1098), sub cavalerii franci (între 1095 și 1268), din nou sub arabi (între 1268 și 1517) și sub turci (între 1517 și 1920). În urma tratatului de pace de la San Remo, din 19-26 aprilie 1920, Siria a trecut sub protectorat francez, până la 22 noiembrie 1943, când Siria și Libanul și-au obținut independența.

Din punct de vedere bisericesc, Patriarhia Antiohiei a avut de înfruntat neajunsurile stăpânirii arabe şi apoi a celei turceşti, sirienii uitând, cu timpul, limba naţională, vorbind doar araba care a devenit limbă liturgică. Fanatismul islamic s-a manifestat cu mare violenţă în jurul anului 1860, când sate şi cartiere întregi din oraşele Siriei şi Libanului au fost devastate şi arse de populația fanatică a musulmanilor din Liban.

În perioada protectoratului francez (1920-1943), Patriarhia Antiohiei nu s-a confruntat numai cu propaganda islamică, ci şi cu cea catolică (desfăşurată prin misiuni şi şcoli), iar din secolul al XIX-lea cu cea protestantă.

Patriarhia Antiohiei avea la sfârșitul secolului al XII-lea 14 mitropolii, 12 arhiepiscopii și 127 de episcopi. În zilele noastre, majoritatea credincioşilor antiohieni trăiesc în afara Orientului Mijlociu şi cuprind numeroşi ne-arabi convertiţi la credinţa ortodoxă. Numărul credincioșilor din Siria este estimat la 750.000-1.000.000. Eparhiile antiohiene le găsim în Siria, Liban, Iraq, Kuweit, Iran, Peninsula Arabică, Turcia (sud-est), precum și în America de Nord, Centrală și de Sud, în Europa Occidentală, Australia, Noua Zeelandă, Oceania. Arhiepiscopia cu cel mai mare număr de credincioşi este cea a Americii de Nord, fiind singura alcătuită din mai multe eparhii. Arhiepiscopia cu teritoriul cel mai întins este cea a Australiei şi a Noii Zeelande.

Această extindere pe mai multe continente se datorează trecutului istoric al acestei Biserici. Ea este moștenitoarea Provinciei Romane a Orientului care cuprindea, într-o anumită perioadă, tot Orientul Apropiat de azi. Jurisdicția asupra eparhiilor din cele trei Americi, Europa Occidentală, Australia, Noua Zeelandă se datorează migrației credincioșilor care au ales să părăsescă ținuturile natale din cauza persecuțiilor și fiscalității excesive. Au întemeiat comunități în locurile în care au emigrat, iar patriarhia Antiohiei le-a rânduit păstori care să-i povățuiescă pe cărările mântuirii. După Primul Război Mondial aceste comunități au ajuns la o asemenea dezvoltare încât, în Legea Fundamnetală din anul 1929, un document oficial al Bisericii, sunt menționate mitropoliile din America Centrală, din Brazilia și din Argentina.

Organizată ca patriarhie autocefală, Patriarhia Antiohiei a avut de la început ca nucleu organizatoric și ca reședință a patriarhului orașul Antiohia, până în anul 1268, când acesta și teritoriile din jur au fost cucerite de arabi. De la această dată, Damascul a devenit noua capitală a Siriei, iar patriarhul a adoptat Damascul drept reședință oficială a Patriarhiei. Cu toate acestea, Patriarhia a păstrat în denumirea ei Antiohia, cum este cunoscută în vechile canoane, arătând prin aceasta că a rămas aceeași Patriarhie Ortodoxă Apostolică, cum este menționată în actele celor șapte Sinoade Ecumenice.

În zilele noastre, sediul Patriarhiei este la Damasc, Patriarh fiind Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, care are titlul de „Patriarh al Antiohiei şi al Întregului Orient”. În cadrul vizitei oficiale în România la invitația Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, din perioada 23 septembrie – 1 octombrie a.c., Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, va fi prezent la sfârșitul acestei săptămâni și în Mitropolia Moldovei și Bucovinei.