Acceptarea cu dragoste a defectelor celuilalt nu înseamnă deloc că trebuie să vă consideraţi unul pe altul „perfecţi.” Aşa că trebuie să ţii minte că există două tipuri de defecte cu care va trebui să te descurci. Mai întâi sunt cele care nu pot fi îndepărtate sau corectate şi a căror acceptare trebuie să devină chiar parte a dragostei ce reprezintă structura relaţiei voastre.

Apoi sunt şi cele ce pot fi îndreptate, iar pe acestea trebuie să le trataţi inteligent – împreună. Bineînţeles, un asemenea efort necesită în primul rând un simţ al cadenţei. Sunt zile în care nu avem nici un strop de dorinţă de auto-îmbunătăţire, zile în care avem nevoie de toată puterea noastră, doar ca să putem trage o dată aer în piept. Alte situaţii nu sunt potrivite pentru analiză, ci pentru a ne bucura unii de alţii, aşa cum suntem. Unele cupluri forţează prea mult. Unele soţii pot fi cicălitoare. Numai Dumnezeu ştie câte astfel de cazuri am văzut în viaţa mea, drept care încerc să descurajez cât pot aceste tendinţe în cazul vostru. Dar dacă ţi-ai făcut deja clară intenţia de a bineveni ideile şi sugestiile ei, atunci va învăţa să fie mai cumpătată, aşa cum trebuie să fie o soţie bună.

Eşti, fireşte, îndeajuns de deştept ca să nu începi prin a spune: „Accept lucrurile la care nu vei putea să fii niciodată mai bună, dar există şi unele pe care le putem îmbunătăţii considerabil! Hai să ne gândim împreună cum să facem să o remodelăm pe Marilyn!”

Se înţelege că o astfel de abordare nu va avea succes. Aşa că mai înţelept este să începi căutarea acestor probleme cu tine, prin a spune „Adevărul este că am şi defecte. Aşa că, întrucât îţi respect puterea de judecată, îţi cer ajutorul pentru a deveni un bărbat mai bun!”

(Charlie W. Sheld, Scrisori către Filip, Editura Bizantină, Bucureşti, 2011, p. 27-28)