Dacă iubești pe cineva, îl primești cu defecte cu tot

Când iubești pe cineva, adaugi ceea ce-i lipsește și înlături ceea ce e rău adăugat la ființa lui. Asta o face iubirea, așa-i rostul iubirii. Dacă iubești pe cineva, îl primești cu defecte cu tot, și dacă nu-l iubești, nici calitățile lui nu contează pentru tine.

Adevărul este că noi, la măsurile la care suntem, în general nu suntem nici iubitori, nici urâtori. Stăm cumva la cota zero, adică între iubire și ură. Poate înclinați mai mult spre iubire, dar în orice caz nu la măsurile la care ni se cere să avem iubirea față de oameni. În general, oamenii se manifestă spontan, adică așa cum le vine, după o expresie din părțile de unde sunt eu, din satul meu: „cum le țapă dinlăuntru” – așa cum îi vine, așa se manifestă.

Or, în privința împlinirii poruncilor, noi trebuie să avem în vedere o rânduială, și dacă avem în vedere rânduiala, atunci ne putem și disciplina prin poruncă. Porunca are rost să ne disciplineze, să ne ducă spre Dumnezeu, să ne ducă în fața lui Dumnezeu, să ne apropie de Dumnezeu, și în măsura în care ne apropiem de Dumnezeu ne și asemănăm cu Dumnezeu.

Dacă iubești pe cineva, îl primești cu defecte cu tot, și dacă nu-l iubești, nici calitățile lui nu contează pentru tine.

Când iubești pe cineva, adaugi ceea ce-i lipsește și înlături ceea ce e rău adăugat la ființa lui. În general, părinții sunt iubitori față de copii așa cum sunt copiii și caută să apară copiii în lumina cea mai bună posibilă, chiar și atunci când au pete, chiar și atunci când au răutăți. Asta o face iubirea, așa-i rostul iubirii.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 72-73)

De la același autor

Ultimele din categorie