Iubirea de stăpânire este duhul răutății care strâmbă purtarea cu semenii noștri, nesocotindu-i și transformându-i în simple unelte și mijloace de profit; înjosește valoarea omului, coborându-l în rândul lucrurilor.

Adevărata stăpânire între oameni nu este profitoare, ci slujitoare, după pilda și cuvântul Mântuitorului: „Cine vrea să fie mai mare între voi, să fie tuturor slugă” (Matei 20, 26); iar slujirea aproapelui este poruncă evanghelică și faptă de mare cinste: slujire lui Dumnezeu.

Vedem că și iubirea de stăpânire este legată de grijirea de multe. Într-adevăr, când toată grija omului este îndreptată spre cele materiale, în chip firesc și omul este transformat în lucru sau unealtă, care nu valorează mai mult decât profitul pe care-l aduce.

(Ieromonahul Petroniu Tănase, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Editura Bizantină, București, 2006, p. 69)