Iubirea nu înseamnă sărut
Prin orice cuvânt duhovnicesc pe care îl împliniţi cuceriţi Cerul întreg şi această posibilitate de urcuş duhovnicesc se anulează pentru un sentiment strict omenesc şi nesigur din partea celuilalt.
Tinerii trebuie să fie în stare sinceră de trezvie. Să nu-şi piardă tinereţea, că e în primejdie bătrâneţea! Aşa le spun la fete: „Vedeţi-vă de treabă cu băieţii şi propunerile lor de sărut, pentru că vă degradaţi duhovniceşte”. Prin orice cuvânt duhovnicesc pe care îl împliniţi cuceriţi Cerul întreg şi această posibilitate de urcuş duhovnicesc se anulează pentru un sentiment strict omenesc şi nesigur din partea celuilalt. Şi chiar dacă ar fi un om sincer acela! Adică renunţi la ajutorul lui Dumnezeu nemaipomenit acordat inimii tale, în schimbul unei satisfacţii momentane.
Dumnezeu vrea să stea în inima ta şi e „gelos”. „Ce, domnie, mă opreşti de la viaţă?”, îmi vei spune. „Nu, tocmai că vreau să te duc la Viaţă!”. Relaţia de prietenie nu se face numai din dorinţa de a avea o relaţie, ci cu scopul unei căsătorii.
Vin fete la spovedit şi scriu pe pomelnic şi numele iubitului. Şi le întreb: „E credincios?”. „Nu, începe şi el acum”. Păi, nu-i e ruşine, acum, la 20 de ani, student fiind, începe şi el să se roage? Asta trebuia să o facă de mic copil! Băiatul acesta e primejdios! Vrei tu acum să-l încreştinezi pe el? El te pofteşte pe tine trupeşte, ţi-a măsurat de mult dimensiunile trupului. Face orice acum numai să pună mâna pe tine, şi pe urmă tot el este. Iubirea nu înseamnă sărut. Are o justificare dacă vă veţi căsători. Dar e prematur când abia aţi început studiile. Aşa că iubiţi-vă, respectaţi-vă, nu împlinind pur şi simplu pipăit şi celelalte... E o ispită! E foarte bine că există aşa ceva, ca s-o poţi dori, ca să-l poţi dori... după ce s-a săvârşit cununia religioasă.
Scopul căsătoriei este mântuirea reciprocă. Stimularea continuă, reciprocă, spre acest scop este obligatorie, pentru că e o mare răspundere. Valoarea unei flori nu stă într-o petală pe care a luat-o vântul, ci trebuie văzută valoarea intrinsecă a florii. Aşa că, dragii mei, o căsnicie se poate întemeia pe o iubire adevărată şi pe o coordonată exclusiv creştină.
(Arhim. Arsenie Papacioc, Viața de familie și diverse probleme ale lumii contemporane, p. 52-53)
Într-o familie fericită, soții se întrec în a se iubi și a se dărui unul altuia
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro