Părinte, jertfa aduce bucurie?

O, ce bucurie! Această bucurie a jertfei, astăzi oamenii n-o mai gustă. De aceea sunt chinuiți. Nu au idealuri în ei înșiși, și de aceea se îngreuiază să trăiască. Noblețea duhovnicească, lepădarea de sine sunt puterea care îl pune în mișcare pe om. Dacă nu există această putere, omul se chinuiește.

Mai demult, la sate, unii mergeau noaptea să deschidă fără zgomot vreun drum, fără să-i vadă cineva, ca să fie iertați atunci când vor muri. Acum rar mai întâlnești acest duh de jertfă. Am văzut și acolo, în Sfântul Munte, la o procesiune pe mohani, cum treceau pe lângă niște rugi și își agățau camilăfcile lor în ei. Dar nimeni nu-i rupea, ca să înleasnească și pe ceilalți. Toți se plecau, ca să nu se agațe. Făceau metanie la rugi? Cel puțin de ar fi Rugul cel Sfânt, s-ar fi potrivit! Dar fiecare spune: „Lasă s-o rezolve celălalt, iar eu să-mi fac treaba mea”. Dar de ce să n-o faci tu, căci tu i-ai văzut primul? Așa fac mirenii care nu cred în Dumnezeu. Ce să fac cu o astfel de viață? Mai bine mor de o mie de ori. Scopul este ca fiecare să se gândească la celălalt, la durerea celuilalt.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, vol. II, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 210)