Însăși nașterea lui Iisus arată moartea Sa: și ce strălucire măreață se revarsă asupra Crucii privite în această lumină!

Acest înscris care cuprinde vina Celui Nevinovat, acești slujitori ai legilor răzbunătoare, această unealtă a caznei – toate acestea le strânge în jurul Său Pătimitorul Cel de bună voie spre a ne aminti hotărârea sfatului Celui Preaînalt pe care o împlinește nedreapta judecată omenească, întru neștiință oarbă, mânată doar de răutate.

Aceste mâini întinse îmbrățișează și sprijină lumea care atârnă deasupra hăului pe care l-a săpat sub ea dezmățul.

Această privire ce se stinge încă mai trimite raza milostivirii și, îndreaptată fiind în sus, de mii de ori își înnoiește rugăciunea înălțată nu doar pentru chinuitorii cei vinovați, ci, mai mult încă, pentru tot neamul omenesc cel împreună vinovat: Părinte! Iartă-le lor! (Luca 23, 34).

Acest sânge dumnezeiesc... O, dragoste nemărginită! O singură picătură din acest sânge ar fi fost îndeajuns pentru a curăți fărădelegile noastre și pentru a stinge gheena noastră – iar Tu Îl verși șiroaie!

Tu, Cela Ce ești milostiv chiar până la nemilostivire! Iartă mustrările recunoștinței uluite! Destul, destul! Sau nu! Varsă până la secătuire acest râu nesecat al fericirii, această apă a vieții!

Ah... nu știu ce să fac: să plâng ori să mă bucur?

Să plâng pentru moartea Ta sau să mă bucur pentru nemurirea pe care o am în ea?

La Crucea Ta mila și adevărul s-au întâmpinat; la mormântul Tău dreptatea și pacea s-au sărutat (Psalmul 84, 11).

(Sfântul Filaret, Mitropolitul Moscovei, Cuvinte despre Taina Crucii, Ed. Sophia, București, 2002, pp. 27-28)