Mitrop. Augustin al Florinei

Iubiții mei, există o plagă socială, care seamănă cu un șarpe înfricoșător. Acest șarpe tot timpul anului stă ghemuit și nemișcat, numai la Sărbători iese. Dar care este acest șarpe?

Poți să râzi tu, oricine ai fi, eu însă îți voi spune adevărul și nu mă interesează ce vei spune tu. Așadar, șarpele care biciuiește societatea în aceste zile și mai ales în noaptea de Anul Nou este jocul de cărți. Mare șarpe…

 – De ce nu mă lași în pace să joc pentru un an bun?, îmi vei reproșa.

 – Care an bun? Dar jocul de cărți nu aduce nici un bine. Nu este un joc nevinovat, ci este satana în întregime cu o sută cincizeci de coarne.

1. Joci cărți? Mai întâi de toate îți pierzi vremea. Am cunoscut un tânăr care a intrat primul la Universitate la Atena. În primul an a mers bine, a luat și bursă. În al doilea an s-a încurcat cu diferite anturaje și a învățat să joace cărți. Nici până astăzi nu și-a luat licența. În loc să stea nopțile să învețe, stătea nopțile și juca cărți. Și așa s-a distrus. Jucătorii de cărți își pierd vremea. Când bate clopotul și-i cheamă pe credincioși să meargă la Biserică, el nu merge. Dar când satana cheamă la jocul de cărți, mergea și stătea acolo până dimineață, pierzându-și astfel vremea.
2. Joci cărți? Pierzi ceva mai prețios. Îți pierzi pacea sufletului. De ce? Pentru că din clipa în care vei lua cărțile în mână, vine scorpionul și te înțeapă. – Ah, voi câștiga?… Și astfel omul intră într-o continuă agonie. Și așa cum spun medicii, jucătorii de cărți sunt nervoși și cei mai mulți mor de inimă.
3. Joci cărți? Încalci porunca lui Dumnezeu. Care poruncă? „Să nu furi” (Ieșire 20, 14). Nu se îngăduie să furi.

– Dar nu este furt acesta?, îmi vei spune.

Ba este. Căci nu sunt hoți și tâlhari numai cei care rătăcesc prin munți sau cu un pistol intră în bănci și-i golesc pe oameni și casieriile. Gangsteri și tâlhari sunt și jucătorii de cărți. „Vino să petrecem frumos în seara aceasta! Vom avea o atmosferă plăcută, prăjituri, băutură, și de toate”. Dar acestea sunt momeli. Așa cum șoarecele intră în capcană cu tot cu brânza, tot astfel și aici. Cel mai abil, fură cu măiestrie, schimbând cărțile, și la sfârșit îl jumulește pe cel naiv, ca pe puiul de găină când îi smulge toate penele. Iar dimineața iese de acolo amețit, supărat, fără bani și fără casă. Cei abili la jocurile de noroc sunt hoți și tâlhari. Iar aceasta nu o spun ei, ci o spune marele filozof Aristotel. Tu ce spui acum? Jucul de cărți este nevinovat?

4. Joci cărți? Îți distrugi casa. Când eram la Ioannina, cineva mi-a spus:

– Părinte, vino până la noi să vezi în ce hal am ajuns.

Am mers la o casă ce era lângă lac. Am intrat înăuntru și ce să văd? Parcă fusese devastată. Nici măcar un scaun nu era pe care să stai. Femeia îmbrăcată în niște haine vechi, copii flămânzi, ceva vrednic de plâns. Nici măcar lemne pentru încălzit nu aveau.

 – Dar unde este bărbatul tău?, am întrebat-o. Lucrează undeva?

– Ah, Părinte, de îndată ce apune soarele merge și joacă cărți până spre dimineață. Tot ce câștigă joacă la cărți, iar pe noi ne lasă goi și flămânzi.

5. Joci cărți? Cel care joacă cărți este plin de superstiții. Odată, un preot bun mi-a spus următoarele:

–  Nu știu cum am intrat într-o casă și la un moment dat am văzut cum întind pe masă o pânză verde. Am stat să văd ce fac. Așa cum stăteam în spatele unuia care era așezat la masă, acela s-a întors și m-a alungat spunându-mi: „Fugi de la mine, Părinte!”.

L-au alungat pe preot, deoarece considerau că le va duce ghinion. Aceștia, ca să aibă noroc, așa cum spun, aduc lângă ei femei destrăbălate. Preotul le-ar fi făcut rău, însă de găsesc vreo desfrânată, o aduc lângă ei, ca să stea deasupra capului lor și să le aducă noroc. Și fac acestea și oameni de știință și cei cu diplome, toți cei care fac pe deștepții. I-a prins bine diavolul și-i înjosește.

6. Jucătorul de cărți, pe lângă superstițios, mai devine și alcoolic. Pentru că stând atâtea ceasuri acolo, nervii le obosesc și trebuie întăriți. De aceea beau mereu băuturi spirtoase. Și astfel cel mai mulți jucători de cărți devin alcoolici.
7. Pe lângă toate acestea, jucătorul de cărți devine și O, Dumnezeul meu, alt păcat mare și acesta! Când pierde, în loc să-și dea peste cap, el ce face? Îl înjură pe Dumnezeu, pe Maica Domnului, pe Sfinți, pe toate. Cele mai mari hule se aud la jocurile de cărți.
8. Iar sfârșitul care este? De obicei jucătorii de cărți nu câștigă banii lucrând cu lopata și cazmaua, ci cu ajutorul satanei. Dar să știți că la început ți-i dă și apoi, la sfârșit, ți-i ia pe toți. Dacă veți cerceta, veți vedea că renumiții jucători la cazinouri nu au avut sfârșit bun. Și care a fost sfârșitul lor: Spânzurarea, sinuciderea. O sută de jucători mari s-au sinucis. Astfel de sfârșit are acest rău.

Să luăm aminte și la faptul că și istoricește se dovedește dezastrul jocului de cărți. Cred că ați auzit de împărăția romană. Soldații Romei s-au întins în toată lumea și au cucerit toate regatele. La început romanii erau disciplinați și drepți. La sfârșit însă, după ce au adunat bani, s-au întors la Roma și acolo au început cu distracțiile, băuturi, femei, jocul de cărți. Toată Roma juca cărți. La început nu știau de cărți și zaruri, dar după aceea știți unde au ajuns? Își luau în spate lăzile cu bani și mergeau la locurile de joc, unde jucau cărți de la răsăritul până la apusul soarelui. Jucau pe bani și averi, jucau pe rangurile lor, jucau – în ce hal poate ajunge omul! – și pe hainele lor. Le jucau pe toate. La urmă pe ce mai jucau? Jucau pe cinstea lor. Jucau chiar și pe femeia lor. La așa stricăciune au ajuns, așa cum adeverește istoricul Tacit.

De aceea Dante, marele poet, într-o poezie despre iad, acolo într-un loc i-a băgat și pe jucătorii de cărți. Vezi aceste case în care se face jocul de cărți (astăzi se numesc cluburi și cazinouri)? Au două uși: o intrare și o ieșire. La intrarea scrie nădejde, iar la ieșire scrie catastrofă.

Și acum apogeul răului. Unde-i vedem pe jucătorii de cărți? La Golgota în Vinerea Mare. Hristos Își dădea duhul pe Cruce, sângele Său picura pe pământ, iar jos soldații romani aruncau zarurile și jucau. „Împărțit-au hainele Mele loruși și pentru cămașa Mea au aruncat sorți” (Ps. 21, 19; Ioan 19, 24). Atât de multă răutate aduc jocurile de noroc.

Cel care nu este convins de acestea, să citească și Pidalionul. Dar ce înseamnă Pidalion? Sunt Canoanele Sfintei noastre Biserici. Dar ce spun Canoanele? Canoanele 42 și 43 Apostolice și Canonul 50 al Sinodului VI ecumenic spun că orice episcop, preot sau diacon joacă la zaruri (și lângă ele sunt și cărțile), unul ca acesta ori să se oprească de la aceste jocuri, ori se va caterisi. Iar citețul, psaltul sau mireanul, bărbat sau femeie, care face la fel, ori să se oprească, ori să se afurisească. Acestea spun Sfintele Canoane.

De aceea, iubiții mei, dacă vreți ca în noul an să aveți binecuvântarea lui Dumnezeu, să nu mai jucați cărți. Mergeți acasă și le puneți pe foc. Nimeni din cei ai voștri să nu mai pună mâna pe ele. Declarați război împotriva jocului de cărți.

Și nimeni să nu-și bată joc de aceste cuvinte. Așa cum ați auzit, călcătorii Sfintelor Canoane sunt supuși afurisirii. Nu este îngăduit jucătorului de cărți să se împărtășească cu Preacuratele Taine. Vă rog pe toți, bărbați și femei, să-i luminați și pe cunoscuții voștri.

Să lăsăm să fim chivernisiți de Duhul Sfânt. Ajutați și voi, astfel încât Sărbătorile să treacă fără cărți, pentru a avea binecuvântarea lui Dumnezeu.

În nădejdea că m-ați ascultat, vă binecuvintez în Numele lui Iisus Hristos, a Cărui slavă și stăpânire este în veci. Amin.

Sursa: marturieathonita.ro/jocul-de-carti-din-noaptea-de-revelion