Cea dintâi funcţie a agresivităţii la omul aflat în stare de sănătate (Adam înainte de cădere, omul restaurat în Hristos) este de a se împotrivi la tot ceea ce-l poate îndepărta pe acesta de Dumnezeu, abătându-l din cale spre îndumnezeire, pe care a fost pus la creaţie. Această putere a sufletului, spun Sfinţii Părinţi, a fost pusă de Dumnezeu în sufletul omului pentru a putea lupta împotriva răului, mai precis pentru a respinge atacurile demonilor, a se împotrivi ispitelor, a nu primi şi a reteza gândurile răutăţii pe care duşmanii i le semănau în suflet. În Rai, Adam şi Eva erau ispitiţi de diavol. Ei se foloseau de această putere pentru a păzi porunca pe care Dumnezeu le-o dăduse; sau, altfel spus, pentru a rămâne pe calea pe care le-o pusese înainte Dumnezeu atunci când i-a făcut, pentru a rămâne uniţi cu Dumnezeu şi pentru ca să crească duhovniceşte în El. Prin această putere a sufletului sădită în ei de Dumnezeu, puteau să se împotrivească ispitei, respingând momelile Celui Rău şi ferindu-se astfel de căderea în păcat. „Mânia neprihănită a fost dăruită firii noastre de Dumnezeu care ne-a zidit..., ca o armă a dreptăţii", spune Sfântul Diadoh al Foticeii. Dacă s-ar fi folosit de ea împotriva Şarpelui, Eva n-ar fi ajuns să fie stăpânită de plăcerea pătimaşă. Sfântul Isihie Sinaitul spune, la fel: această putere „ne-a fost dată de Dumnezeu că o platoşă şi ca un arc”, şi tot el vorbeşte despre folosirea ei „în chip drept, potrivit naturii sale, împotriva lui Satana, şarpele". Sfântul Grigorie de Nyssa spune şi mai precis: „Cât despre iuţime, mânie şi ură, acestea se cuvine să vegheze la porţi, ca nişte câini de pază. Omul folosindu-se de puterea lor firească numai pentru ca să se păzească de păcat şi împotriva furului vrăjmaş care se strecoară înlăuntru pentru a-i răpi comoara sa dumnezeiască, ca să fure, să junghie şi să piardă”. Sfântul Nichita Stithatul scrie, în acelaşi sens: „Dacă dorinţa şi mintea tind potrivit firii spre cele dumnezeieşti, mânia este pentru ele o armă de dreptate împotriva şarpelui care şopteşte cugetului şi-l amăgeşte să se facă părtaş plăcerilor trupului”; „Din fire, partea pătimaşă (iuţimea) a sufletului spune Evagrie, luptă cu demonii”; „trebuie să ne folosim de partea irascibilă ca să ne pornim cu mânie împotriva Şarpelui”.

(Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sophia, București 2001, p.72)