Acest Grigorie era frate după trup cu Sfântul Vasile cel Mare și a străbătut din tinerețe toată învățătura cărții desăvârșit; el a fost retor slăvit și filosof ales, ca și Vasile, fratele lui. Apoi s-a căsătorit cu fericită Teozva, pe care Sfântul Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu (Teologul), a cinstit-o mai pe urmă cu multe laude, numind-o podoaba Bisericii, înfrumusețarea lui Hristos, cu adevărat soție sfântă a celui sfințit și vrednică de tainele cele mari. Pentru că bărbatul ei fiind hirotonit prezbiter, soția sa viețuia cu sfințenie în curățenie și cu mintea întreagă, slujind bolnavilor, îngrijind de cei săraci și strălucind cu bunătățile.

Apoi s-a învrednicit de slujba diaconiei; pentru că a sfințit-o diaconiță și de aceea cuvântătorul de Dumnezeu zice că este vrednică de mari taine. Apoi, placând Domnului, a răposat și s-a numărat în cetele sfinților.

Bărbatul ei, Sfântul Grigorie, a fost ridicat la rânduiala episcopiei, în ostrovul Nissei și păstorea bine Biserica lui Hristos. Împărățind în acea vreme Valens (364-378), arienii se întăriseră, având ajutor pe împăratul cel orbit cu același eres, care a izgonit pe Sfântul Grigorie de Nissa de pe scaunul său; atunci a umblat sfântul din loc în loc, opt ani, până la moartea împăratului, străbătând cetățile și țările și întărind pe cei dreptcredincioși.

În vremea împărăției marelui Teodosie (379-395), fiind al doilea sobor a toată lumea în Constantinopol (381), contra lui Macedonie, luptătorul contra Sfântului Duh, se afla acolo și Sfântul Grigorie cu Sfinții Părinți, ca ajutător al dreptei credințe, înfruntând și rușinând pe potrivnici cu puterea adevărului celui arătat din dumnezeiasca Scriptură și, șezând pe scaunul său mulți ani, a ajuns la adânci bătrânețe, apoi a adormit întru Domnul, lăsând după sine multe scrieri folositoare Sfintei Biserici. El era cu chipul cel trupesc asemenea fratelui său Vasile, însă cărunt și puțin mai vesel.