Într-o primă fază a vieții în Hristos, rugăciunea este o activitate de curățire a inimii – faza terapeutică.

A doua fază este cea în care, sufletul și inima fiind purificate, rugăciunea este rugăciune adevărată, „rugăciune plină de foc”, cum spune Avva Isaac, citat de Casian. Această a doua fază presupune vindecarea suflelului, dobândirea caracterului „nepătimaș”. Atunci, ființa total îndreptată către Dumnezeu, unită integral cu Acesta prin Harul Duhului Sfânt în dragostea de Dumnezeu, nu are ochi decât pentru Dumnezeu, nu are inimă și gânduri decât pentru El. El este în întregime în Dumnezeu, iar Dumnezeu este în întregime în el. Această experiență pe care începătorii o cunosc în mod intermitent, iar sfinții în mod continuu este o anticipare a lumii viitoare, când „Dumnezeu va fi totul în toate” (I Corinteni 15, 28).

(Jean-Claude Larchet, Terapia bolilor spirituale, Editura Sofia, pg. 5)