Observând duhovnicul său absențele repetate de la slujba Utreniei, l-a chemat într-o dimineață pe la el, pentru a-l cerceta. Venind fratele în chilia duhovnicului, i-a spus, scuzându-se:

– Părinte, știți prea bine că nu am cum să vin la Sfânta Liturghie. Încep devreme ascultarea și muncesc până spre seară, abia dacă prind otpustul final de la Vecernie. Părintele stareț în fiecare zi ne muncește, iar când este o sărbătoare ne pune la trapeză, să servim masa.

– Dar la Utrenie, nu ai putea să vii? Astfel ai fi și tu în comuniune cu frații și cu întreaga obște.

– Păi, după ce vin de la masa de seară mă odihnesc și eu pentru a doua zi, când o iau de la capăt cu munca!

– Viața călugărească este osteneală continuă, fiul meu, pentru a dobândi pașaportul către Rai. La început erai mai râvnitor puțin. Stai liniștit, căderea e firească. Ridicarea, în schimb, e dumnezeiască. Însă, nu uita că la Sfânta Liturghie, Hristos se jertfește pentru noi, iar la Utrenie noi ne jertfim pentru El. Astfel, te rog ca părinte duhovnicesc ce-ți sunt, să vii și tu să te jertfești împreună cu noi, pentru Hristos. Pentru că dacă facem noi primii pași către Dumnezeu, El va face mult mai mulți pași către noi.