Lansare de carte și expoziție de fotografie la Muzeul Unirii
Vineri, 3 iulie a.c., de la ora 16.00, la Muzeul Unirii din Iași, Editura DOXOLOGIA a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei va lansa cartea „Athos. Însemnările netăcutelor cărări” de Alexandru Rădescu. În cadrul acestui eveniment invitații vor putea admira și fotografii de la Muntele Athos, realizate de Irinel Cîrlănaru.
Editura DOXOLOGIA, în parteneriat cu Asociația Iubire și Încredere și Muzeul Unirii din Iaşi a pregătit un eveniment special pentru a marca lansarea pe piață a celei mai noi cărți semnate de Alexandru Rădescu, „Athos. Însemnările netăcutelor cărări”. Astfel, pe 3 iulie, de la ora 16.00, la Muzeul Unirii, publicul ieșean se va întâlni cu jurnalistul Alexandru Rădescu, prof. Daniela Răducea, cea care a scris Prefața volumului, Arhim. Hrisostom Rădășanu, Consilier al Sectorului Învățământ din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, dar și cu fotograful Irinel Cîrlănaru.
Lucrarea „Athos. Însemnările netăcutelor cărări” este, așa cum notează Alexandru Rădescu, un fel de volum II al „Jurnalului Athonit”, o continuare pentru cei care îşi doreau asta. Totuşi, o cu totul altă carte, care poate fi şi de sine stătătoare, fără a fi nevoie de cunoaşterea „primului volum” pentru a începe lectura. „Trebuie spus de la bun început că am îndrăznit aici şi ficţiune, nu doar jurnal, notele de călătorie şi experienţele personale fiind trecute şi printr-o accentuată literarizare, o altă cerinţă a entuziaştilor cititori”, a precizat autorul.
Alexandru Rădescueste licențiat în Jurnalism. Timp de aproape 11 ani s-a ocupat de pagina IT&C de la Jurnalul Naţional şi Jurnalul.ro, perioadă în care a fost desemnat „Jurnalistul IT&C al anului” în Gala Comunic@ţii Mobile (2008) şi a obţinut premiul „Tânărul Jurnalist al anului, secţiunea IT&C” (2010), eveniment organizat de Freedom House. În 2012 face primul drum la Athos şi în anul următor îi apare volumul „Jurnal athonit.Pagini de ucenicie” (co-autor, alături de Paul Slayer Grigoriu). Din noiembrie 2014 se concentrează pe proiecte personale: blogurile www.alexradescu.ro și www.umblarici.ro, precum şi „Heritage România”, derulat prin intermediul Asociaţiei Alexandrica, ONG înfiinţat în 2013. Are în pregătire un prim volum de versuri.
Irinel Cîrlănaru este fotograf profesionist. A terminat cursurile Școlii Populare de Arte din Piteşti, secţiile fotografie şi chitară. Licenţiat în istorie, în cadrul Universităţilor din Pitești şi Babes Bolyai din Cluj-Napoca, a colaborat ca fotograf şi grafician cu mai multe companii. Are la bază studii de specialitate în Managementul Culorii, dar şi traininguri în Fotografie şi Design, având lucrări prezentate în expoziţii de fotografie din ţară şi străinătate.
Publicul prezent la evenimentul de pe 3 iulie se va putea bucura și de un concert coral susținut în cadrul Festivalului – Concurs Coral Internațional pentru Tineret „Gavriil Musicescu” - Ediția a III-a, 1-7 iulie 2015.