- Părinte, ce ajută ca oamenii să se lege între ei duhovniceşte?

- În zilele noastre, chiar de nu vor oamenii duhovniceşti să se lege între ei, îi va sili diavolul să se lege.

Diavolul, cu marea lui răutate, face cel mai mare bine astăzi în lume. Să zicem că un tată, care este credincios şi vrea, de pildă, să plătească meditaţiile copiilor lui, va fi nevoit să afle un dascăl bun şi credincios pe care să-l aducă în casa sa. Iar un dascăl care este credincios şi vrea să dea meditaţii copiilor, pentru că nu a fost numit încă în post, va căuta o familie bună, ca să se simtă în siguranţă. Sau un meşter care trăieşte duhovniceşte, fie el vopsitor, fie mecanic etc., caută să lucreze la o familie bună, ca să se simtă în largul lui, pentru că într-o casă lumească îşi va găsi beleaua. Un creştin bun va căuta să bage în casă un lucrător bun, care să fie şi om credincios. În felul acesta, atât unul, cât şi celălalt, vor încerca să caute un om duhovnicesc ca să poată lucra împreună cu el. Aşadar, încet-încet se vor cunoaşte între ei oamenii duhovniceşti din toate meseriile şi din toate ramurile.

Diavolul prin răutatea sa face bine fără să vrea, căci desparte oile de capre. Astfel se vor despărţi oile de capre şi vor trăi ca o turmă şi un păstor. Iată mai demult, satele aveau cioban şi flecare îşi dădea oile sau caprele ce le avea - unul cinci, altul zece, - şi păşteau oile împreună cu caprele, pentru că atunci caprele erau blânde şi nu le împungeau pe oi cu coarnele. Acum caprele s-au sălbăticit şi lovesc urât oile lui Hristos. Iar oile caută păstor bun şi turmă numai de oi.

Pentru că aşa cum a ajuns lumea, ea este numai pentru cei care trăiesc în păcat. De aceea se vor despărţi oamenii şi se vor despărţi oile de iezi. Cei care vor voi să trăiască o viață duhovnicească, încet-încet nu vor mai putea trăi în lumea aceasta. Vor căuta să afle pe cei asemenea lor, pe oamenii lui Dumnezeu, vor căuta duhovnic şi se vor depărta şi mai mult de păcat. Iar acest bine îl face acum diavolul cu răutatea lui, dar fără să vrea. Astfel vedem nu numai în oraşe, ci şi la sate, pe unii alergând la cântece şi jocuri etc., trăind în nepăsare, iar pe alţii alergând la priveghere, la paraclise, la întruniri duhovniceşti. Aceşti oameni ajung să fie strâns legaţi între ei.

În anii cei grei, se creează o frăţietate foarte puternică.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. II Trezire duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 130-131)