De veacuri, omul suferă şi luptă pentru libertate: libertatea de cuget, de fapt, libertatea pentru darurile frumuseţii şi ale credinţei.

O zădărnicie cât muntele vieţii. Omul trăieşte dezgustător de intens toate libertăţile făpturii sale căzute: libertatea desfrâului, a minciunii, a lenei şi a furtului, libertatea tuturor păcatelor, libertatea care distruge, care schimbă viaţa într-o mlaştină unde cresc numai plante otrăvitoare. Aceasta pentru că omul nu a înţeles şi nici nu a făcut nimic pentru câştigarea adevăratei libertăţi, care este o condiţie absolută a omeniei.

Libertatea nu poate fi găsită decât în inima ta. Nu căuta în jurul tău ceea ce ai în tine. Sfărâmă piatra ce acoperă aurul.

Libertatea este un dar al lui Dumnezeu. Libertatea nu poate fi decât interioară, nu poate fi decât creaţie; libertatea este putere deschisă pajiştilor înflorite ale lui Dumnezeu.

Când apare omul de conştiinţă şi misiune, apare şi libertatea. În acest caz, libertatea nu este ceva formal şi relativ, ci este ceva esenţial şi absolut. Împrejurul omului adevărat, în fapta şi în cugetul său, în simţămintele care îl străbat, libertatea este o cale a vieţii şi a desăvârşirii, este o condiţie a spiritualităţii şi un semn al omului în rosturile sale mari.

(Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, 1995, pp. 17-18)