În lipsirea de Euharistie, Patriarhul invită la împărtăşirea cu Hristos și în alte moduri

Arhiepiscopia Bucureştilor

În lipsirea de Euharistie, Patriarhul invită la împărtăşirea cu Hristos și în alte moduri

Părintele Patriarh Daniel a prezentat în Joia Mare mai multe modalităţi prin care îl putem primi duhovniceşte pe Hristos în sufletele noastre. Explicaţia sa a venit şi în contextul în care, din cauza pandemiei, credincioşii nu s-au putut împărtăşi ca de obicei în Postul Mare cu Trupul şi Sângele Mântuitorului.

„Desigur a fost greu în această perioadă când în alţi ani credincioşii se spovedeau şi se împărtăşeau mai des, iar acum doar cei care îi cheamă acasă pe preoţi primesc Euharistia”, a spus Patriarhul Daniel.

În omilia rostită la Catedrala Patriarhală, Preafericirea Sa a reamintit sfaturile părintelui Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria care, „bazat pe experienţa sfinţilor, ne arată că pe lângă cea mai înaltă formă de împărtăşire cu Hristos – Sfânta Euharistie, mai există şi ale moduri de unire cu Mântuitorul”.

„Rugăciunea este cea dintâi lucrare prin care noi ne împărtăşim duhovniceşte cu Hristos. Prin rugăciune, Hristos cel chemat în rugăciune, tainic prin Duhul Sfânt, vine în noi, sălăşluieşte în noi şi transmite iubirea Sa smerită şi milostivă”.

Al doilea mod de împărtăşire duhovniceşte cu Hristos, a spus Patriarhul, este ascultarea cuvântului lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi.

„Noi, când ascultăm cuvintele lui Hristos, El vine tainic în sufletul nostru, sfinţeşte nu doar urechile noastre, ci şi sufletul şi trupul nostru”.

Îndeplinirea poruncilor Lui este o altă modalitate de unire cu Domnul.

„Aşa cum spun Sfinţii Maxim Mărturisitorul şi Marcu Ascetul, noi ne împărtăşim cu Hristos prin împlinirea poruncilor Lui, porunca iubirii faţă de Dumnezeu şi porunca iubirii faţă de semeni”.

Patriarhul României a îndemnat ca atunci când suntem lipsiţi de Euharistie, să ne împărtăşim duhovniceşte „prin rugăciune, prin ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, prin ascultarea slujbelor Bisericii şi prin multe fapte de milostenie”.

El a reamintit de părinţii aflaţi în pustiu care primeau foarte rar Euharistia, „dar se împărtăşeau foarte des prin rugăciune, prin nevoinţă şi prin dragoste multă faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni”.

Preafericirea Sa a reiterat importanţa excepţională pe care o are Sfânta Euharistie instituită de Mântuitorul Iisus Hristos în Joia Mare. Sfinţii Părinţi au numit-o  „medicamentul nemuririi”, a spus patriarhul evidenţiind că aceasta se dăruieşte „ca o arvună a vieţii veşnice”.

„Sfânta Euharistie nu este un simplu ritual, este întâlnirea cu Hristos. Noi primim ceva, Trupul şi Sângele Domnului, şi ne unim cu Cineva, cu Hristos căci spune: Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el”.

„Deci scopul Euharistiei este unirea cu Hristos. Ce înseamnă asta: Că Hristos Domnul ne dăruieşte viaţa Sa ca să sfinţească viaţa noastră, ca să o lumineze şi să o îndrepte spre Înviere”.

Părintele Patriarh a explicat că trebuie să îndeplinim o condiţie dacă vrem să primim Sfânta Împărtăşanie, şi anume să iertăm.

Atunci când ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, „primim iubirea milostivă şi smerită şi iertătoare a lui Hristos”.

„De aceea, o condiţie a primirii Sfintei Euharistii este iertarea semenilor noştri, împăcarea cu toţi cei pe care i-am supărat, pentru că Mântuitorul Iisus Hristos pe cruce, înainte de a-şi da duhul, S-a rugat Tatălui Ceresc pentru iertarea păcatelor celor care L-au răstignit, zicând: Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac”.

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Patriarh a sfinţit Paştele (pâine în formă de prescuri, stropită cu agheasmă şi vin), care va fi distribuit la domiciliul credincioşilor de către voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, vineri şi sâmbătă, în intervalul orar 08.00 – 17.00, şi în prima zi de Paşti, între orele 06.00 – 12.00, la solicitarea credincioşilor.

De asmenea, la Ectenia întreită a fost adăugate cereri speciale, iar Părintele Patriarh a rostit mai multe rugăciuni pentru încetarea pandemiei.

La Proscomidie a fost scos un Sfânt Agneț special și sfințit la Sfânta Liturghie. Agneţul va fi uscat și sfărâmat a treia zi de Paști. Miridele rezultate sunt folosite ca Împărtășanie pentru bolnavi, copii și în situații speciale. Această Sfântă Împărtășanie este păstrată în Chivotul din Sfântul Altar, pe Sfânta Masă.

Sursă articol: Basilica.ro - https://basilica.ro/in-lipsirea-de-euharistie-patriarhul-invita-la-impartasirea-cu-hristos-si-in-alte-moduri/

Citește despre: