Părinte, care este cea mai mare, mai importantă rugăciune pe care o putem aduce lui Dumnezeu?

Cea mai mare şi cea mai importantă rugăciune pe care o putem aduce lui Dumnezeu este Sfânta Liturghie. De altfel, Sfânta Liturghie este cea mai de seamă slujbă obştească a Bisericii, e culmea cea mai înaltă a trăirii duhovniceşti. Jertfa mântuitoare a lui Hristos de pe Golgota este izvorul tuturor darurilor, iar Sfânta Liturghie este aducerea necontenită a acestei jertfe şi însăşi lucrarea lui Hristos în Biserică. Întreaga Liturghie este rugăciune, este aducere-aminte de Hristos şi trăirea prezenţei Lui. Sfânta Liturghie este un mijloc de închinare, de laudă, de cerere şi de ispăşire, întemeiat pentru Biserică de Însuşi Iisus Hristos. Sfânta Liturghie depăşeşte însemnătatea celorlalte rugăciuni şi, mai mult, nici o altă acţiune a Bisericii nu-i egalează eficacitatea, cu acelaşi titlu şi cu acelaşi grad. Ea este ceea ce poate avea Biserica mai preţios şi mai sfânt în drumul său în istorie. În ea este cuprins tot binele spiritual al Bisericii.

„O experienţă anticipată a Împărăţiei“

Cum se explică puterea deosebită a Sfintei Liturghii?

Puterea deosebită a Sfintei Liturghii se explică prin faptul că ea înveşniceşte pe pământ Jertfa de pe cruce a Mântuitorului, care este punctul culminant al lucrării Domnului Hristos şi totodată faptul cel mai important din istoria mântuirii lumii. Liturghia are în centrul ei Taina Sfintei Euharistii, întemeiată de Mântuitorul Însuşi, la Cina cea de Taină. Prin toate celelalte slujbe săvârşite de Biserică aducem lui Dumnezeu doar rugăciune de laudă, mulţumire şi cerere, pe când prin Sfânta Liturghie Îi aducem, pe lângă acestea, ceva mai mult: Îi aducem Jertfă, care este cea mai înaltă formă de cinstire şi preamărire a lui Dumnezeu. Valoarea sau vrednicia acestei Jertfe este neîntrecută, pentru că Cel ce Se jertfeşte într-însa este Însuşi Hristos, Arhiereul desăvârşit, iar darul nostru de jertfă este tot ce s-ar putea aduce mai de preţ lui Dumnezeu: însuşi Trupul şi Sângele neprihănit al Fiului Său, singurul dar vrednic de măreţia şi sfinţenia lui Dumnezeu.     

Odată cu Hristos Domnul, se roagă pentru noi şi sfinţii, a căror pomenire şi laudă o facem şi ale căror mijlociri le cerem de atâtea ori în timpul Sfintei Liturghii. Contopite astfel în rugăciunile Bisericii sau obştii, rugăciunile fiecăruia dintre noi capătă o putere şi o valoare pe care nu le-ar avea singure.

Liturghia apare la urma urmelor ca o experienţă anticipată a Împărăţiei, „ascunsă sub văl“, dar atât de pregnantă prin credinţă. Liturghia identifică jertfa noastră cu sacrificiul etern al Marelui Arhiereu; cu toate cerurile deschise, ea se uneşte atunci cu liturghia oştilor îngereşti, iar Împărăţia vine printre noi, într-o Cincizecime sacramentală. Liturghia sfinţeşte toate facultăţile omului, le face capabile să întrevadă invizibilul prin vizibil, Împărăţia prin Taină.

Porunca întâi a Bisericii

Când e cel mai bine să ajungem la biserică pentru slujba Sfintei Liturghii?

Cel mai bun şi mai folositor lucru pentru creştini este să fie de faţă la întreaga Liturghie, în toate duminicile şi sărbătorile (porunca întâi a Bisericii). Bine este ca să luăm parte şi la slujba dimineţii (Utrenia şi Ceasurile), căci în timpul ei se săvârşeşte Proscomidia, care face parte din Sfânta Liturghie, şi atunci se cade să se dea preotului prescurile pentru Sfânta Liturghie. Dacă nu pot veni mai devreme, creştinii trebuie să caute să se îndrepte spre casa Domnului cel puţin când aud clopotul sau toaca de Liturghie.

Dacă ajungem mai târziu mai avem vreun folos?

În cazuri speciale, creştinul poate să ajungă la biserică şi după începerea Sfintei Liturghii. Atunci este recomandabil să intre în biserică în linişte şi să fie atent unde a ajuns slujba. Dacă este momentul ieşirii cu Sfânta Evanghelie, cu Cinstitele Daruri sau momentul citirii Apostolului sau Sfintei Evanghelii, trebuie să aştepte la intrarea în biserică până la terminarea acestor momente, după care este iarăşi recomandabil să-şi găsească în linişte un loc, fără să-i tulbure pe ceilalţi creştini din rugăciune. Folosul cel mai mare al creştinului este să participe la întreaga Sfântă Liturghie, dar dacă, din pricini binecuvântate, va ajunge mai târziu, cu siguranţă nu va fi văduvit de mila şi ajutorul lui Dumnezeu.

Cât de importante sunt gesturile care se fac împreună, în comunitate (de exemplu îngenuncherile la anumite momente din slujbă). Cum să ne raportăm la ele?

Bogăţia de forme de exprimare corporală în timpul rugăciunilor din cadrul Sfintei Liturghii are o importanţă deosebită, pentru că ne învaţă a ne ruga şi cu trupul. Închinăciunile, îngenuncherile aduc creştinului smerirea minţii şi umilinţă, căldura inimii, văpaia sufletului şi râvna gândului.

Adesea, Părinţii Bisericii socotesc că fără aceste gesturi ale rugăciunii slujba ar fi rece şi goală. Există momente în care singura atitudine potrivită înaintea lui Dumnezeu este plecarea genunchilor. Aceasta reprezintă un semn văzut al recunoaşterii atotputerniciei lui Dumnezeu, este simbolul omului care se smereşte şi se supune cu căinţă. Metania este un gest de adâncă smerenie, care subliniază cererea de iertare. Îngenuncherile, închinăciunile şi metaniile rup, ca şi lacrimile, acea „asprime şi insensibilitate“ interioară, care pare să ucidă în noi orice viaţă spirituală.

În mod tainic, trupul este, în atitudinea sa, „icoana“ stării lăuntrice a sufletului şi trage în cele din urmă cu sine şi sufletul. De aceea, creştinul ar trebui (afară de neputinţe) să respecte gesturile care sunt împământenite în biserică, în care intră măcar pentru a nu produce sminteală celorlalţi fraţi rugători împreună cu el.

Cum să ne pregătim pentru participarea la Sfânta Liturghie?

Când vrea să ia parte la Sfânta Liturghie, creştinul trebuie să-şi aducă aminte că biserica este casa lui Dumnezeu, de care se cuvine „să ne apropiem cu inimă curată, în deplinătatea credinţei, curăţindu-ne prin stropire inimile de orice cuget rău şi spălându-ne trupul în apă curată...“, cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel (Evr. 10, 22). Trebuie să înceteze din ajun lucrul şi obişnuitele îndeletniciri zilnice, să-şi spele trupul şi să-şi curăţească sufletul cu rugăciune, cu înfrânare de la păcate şi cu împăcarea inimii, alungând din ea orice ură şi orice vrăjmăşie, mai ales atunci când vrea să se împărtăşească.