Liturghie arhierească de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena la Stockholm

Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord

Liturghie arhierească de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena la Stockholm

De sărbătoarea Sfinților Împărați întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa Elena, miercuri, 21 mai 2025, mai mulți credincioși din capitala Regatului Suediei au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Europei de Nord.

Slujba a fost săvârșită în Paraclisul Centrului Episcopal, ocrotit de Sfinții Cuvioși Macarie cel Mare, Macarie Alexandrinul și de Sfântul Mare Mucenic Mina. (mai multe detalii, aici)

În cuvântul său de învățătură, ierarhul a evidențiat modelul de viață al Sfinților Împărați Constantin și Elena, subliniind importanța asumării Crucii pentru mântuirea personală și transformarea lumii prin curățirea inimii fiecăruia. De asemenea, Preasfinția Sa a adresat felicitări celor care poartă numele sfinților prăznuiți și a săvârșit o slujbă de pomenire pentru toți cei adormiți în Domnul. (predica, aici)

La această sinaxă euharistică, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie i-a conferit directorului Institutului Cultural Român din Stockholm, Bogdan Popescu, Ordinul „Crucea Nordului” pentru mireni.

Bogdan Popescu conduce ICR Stockholm din anul 2018 și a fost prezent la slujbă alături de Excelența Sa, Ambasadorul Daniel Ioniță și de membrii ai corpului diplomatic român din Regatul Suediei. Distincția conferită reprezintă o recunoaștere a implicării sale în promovarea valorilor culturale românești în spațiul nordic și a sprijinului acordat comunității ortodoxe române din diaspora. (foto, aici)

Citește despre: