Liturghie arhierească la biserica „Sfântul Spiridon Nou” – Paraclis Patriarhal
Sâmbătă, 30 ianuarie 2016, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a slujit Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Spiridon Nou” din București.
Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a oficiat sâmbătă, 30 ianuarie 2016, la biserica „Sfântul Spiridon Nou” - Paraclis Patriarhal slujba Sfintei Liturghii. Din soborul slujitor au făcut parte preoţi profesori ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti care şi-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.
După Sfânta Liturghie a fost oficiată și o slujbă de pomenire pentru cei adormiți întru Domnul, foști profesori și studenți ai instituției de învățământ.
La eveniment au participant numeroşi studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă din București, dar şi credincioşi.